Translate

luni, 9 noiembrie 2015

HUHUREZ MARE - Strix uralensis















    Zilele de noiembrie curg senine si frumoase una dupa alta. Curg pe langa mine deoarece programul incarcat ma tine din calatorii si imi dau sansa unui singur loz - ziua de sambata. Mi-ar fi dor de baltile Dunarii si de pasarile ratacite prin cotloanele lor.
    Mult asteptata, ziua de drum se crapa intr-o pacla neagra. La 6 dimineata, bezna se impleteste insa cu o ceata descurajanta. Amintirile experientei imi spun ca vaile Dunarii si tinuturile joase se vor incapatana in ceata asa ca schimb directia in ultimul moment. Craiova sta de multe ori inecata in ceata in depresiunea ei dintre dealuri. Relieful inalt din jur - dealurile Bucovatului, Tugluiului, Carcei, Melinestilor, Bulzestilor - reuseste insa sa se inalte din ceata spre soare de cele mai multe ori. Hotarasc sa renunt la Dunare si s-o iau spre nord, spre podisuri. Nimic, nicio imbunatatire, ba chiar mai rau. Ca niciodata, ceata invaluie totul, ca o cortina grea, deal dupa deal pana sus la munte.


















         Muntii din nordul Olteniei, Cozia, Capatanei, Parang, stau nedezvaluiti, interzisi, invinsi in cea mai extinsa si mai persistenta ceata intalnita de mine pana acum. 








           Nici soarele amiezii, nici cresterea altitudinii, nimic-nimic nu poate sa biruiasca ceata. Radioul anunta cod galben de ceata pe toate judetele din jurul meu - Dolj, Olt, Gorj, Valcea, Mehedinti. Cea mai saraca zi de birdwatching. Intinderile pustii nu sunt punctate nici macar de un singur sorecar. Oltul ma respinge cu o ceata miscatoare in valuri agresive de abur si uda ca o ploaie. Abia ghicesc o mana de lebede, cateva stoluri de rate mari si rate cu cap castaniu. In atmosfera amagitoare o ratacita rata lingurar capata forme fanatastice care mi se par din alta lume.  





      Ziua incepe, continua, curge, se hraneste si se termina in ceata. Pe drum se vede la mai putin de 10 m. Paduri si trunchiuri de copaci negri si fasii de asfalt intretaie fundalul laptos. 










      O zi a cetii de la primul kilometru pe negura diminetii, pana la ultimul, pe negura serii. Ziua incepe cu un huhurez mare si se incheie cu o cucuvea. Intre ele, nimic. 
        Fotografia huhurezului mare se lasa cu greu abia schitata. E sapte si un pic dimineata, abia am iesit din oras si am ajuns in padurile intinse din nordul judetului. Banuiesc undeva, in dreapta, rasaritul soarelui. La putini metri de mine, pe marginea drumului, vad pentru prima data un huhurez mare. Il recunosc instantaneu, inconfundabil. 



E mare, cat un sorecar de talie voinica. Sta la panda sau la uscat pe un semn de circulatie. Mi-e imposibil sa opresc masina in fata lui, desi acesta este primul impuls. Are o privire hipnotizanta, il vad bine, la cei cativa metri, in lumina alba a cetii si in sclipirea de far. 
Caut loc de oprire. Nici ochiul , nici obiectivul nu mai reusesc acum mare lucru. Se vede o silueta doar, dar atat de unica, originala. 






    Se vad culorile gri presarate cu mult alb in dare groase. Mi-ar trebui doi trei metri distanta ca sa se vada mai mult. Salbaticia nu-ti ofera niciodata doi trei metri distanta pana la pasarea ei, chiar si zece ar fi un dar generos. Fortez distanta si huhurezul isi deschide doua aripi imense, late dar mai ales lungi si dispare in cel mai opac hatis. Asta a fost prima mea intalnire, in sudul tarii, cu aceasta pasare a nordului. 
        Huhurezul mare este un huhurez al tinuturilor reci din nordul Europei si Asiei. Trupul lui mare si viguros, culorile reci, gri amestecat cu mult alb, arata adaptari la aceste tinuturi. Doar buha este mai mare decat huhurezul mare. Asa cum se vedea in ceata pe semnul de circulatie eu am aproximat-o la marimea unui sorecar dintre cei mai mari. Fata huhurezului este rotunda, fara urechi, discul pare sa aiba forma de inima si trasaturile par sa fie lasate in jos. Si modelul penajului, cu multe dungi albe care curg in jos imitand crengile atarnand sub greutatea zapezii, par sa fie o adaptare. Caci huhurezul mare este mai ales o pasare a padurii, cel mai des se poate vedea in copaci, printre crengi. Cand padurea e umeda nu e foarte rar sa iasa la fasia de asfalt mai uscata, de aceea poate fi vazut si pe stalpi, pe semne de circulatie, dar tot in mediul impadurit. 
     Acolo atrage imediat atentia prin capul sau rotund cu ochi mici dar patrunzatori, cu ciocul sau de culoare galbena portocalie intensa, singurul punct de culoare calda. 
      Femela si masculul arata la fel in penaj, dar, asa cum se intampla la mai multe rapitoare, de zi si de noapte, femelele sunt mai mari decat masculii. 
      Numele lui "uralensis", sau huhurez de Ural arata ca distributia ei trage mai mult balanta inspre extremitatea estica a Europei si inspre Asia, in Europa nordica traind in partea ei de nord-est, si anume nordul Rusiei, Polonia, Finlanda si restul Scandinaviei, doar cateva exemplare cuibarind in muntii central-europeni. In Asia traieste in Siberia, in Japonia, Coreea. In aceste zone cuibareste, la noi in tara apare mai mult iarna. Apare si in padurile de conifere dar si in cele de foioase. Apare mai des in padurile reci din zona submontana si montana, in zonele depresionare asemanatoare nordurilor ei din centrul Transilvaniei, din jumatatea de nord a Moldovei, zone mai reci si puternic impadurite. Si in Oltenia si Muntenia apare, dar mai ales in partea de nord, in padurile montane si ale braului submontan. Aparitia ei in judetul sudic al Doljului e putin mai surprinzatoare. In ultimele ierni au fost perioade foarte reci in judetul Dolj, mai ales in lunile noiembrie, decembrie cand ceata foarte persistenta ducea saptamani intregi temperaturile la nivelul celor din zona cea mai rece a tarii, cea a judetelor Brasov, Harghita, Covasna. Destul de neobisnuit, inversiuni termice, judetele de sud ale Olteniei fiind considerate printre cele mai calde. Predispozitia la ceata aduce insa mult frig, frig incremenit ce pare sa nu se clinteasca cu saptamanile, cu nebulozitate apasatoare. Intr-un astfel de peisaj aparitia huhurezului nord-european sau poate siberian nu mai parea ceva neobisnuit. Dealtfel aceasta padure din nordul judetului, continuandu-se spre Gorj si Valcea e una din padurile mele preferate, cu multe aparitii surprinzatoare, cu multe rapitoare de toate soiurile, cu stoluri intregi de pasarele felurit colorate venite la iernat, cu palcuri mari de caprioare, e una din padurile "magice" pe care mi-as dori sa am timp sa le strabat mai constiincios. 
      Nu cred ca e mult timp de cand sa fi sosit huhurezul aici, poate va ramane pe toata lungimea iernii, poate va pleca in alte parti. Acolo unde se aseaza vaneaza prada de marime adecvata taliei ei, foarte multe rozatoare dar si pasari , chiar de marimea gaitei, porumbeilor. Posibil ca de pe semnul de circulatie sa fi pandit pasari, dimineata cand toata padurea e umeda mai ies pe asfalt diverse pasari, mierle, gaite, sturzi ca sa-si usuce umezeala din pene. Iarna se strang la iernat in astfel de paduri multe gaite, multe mierle si multi sturzi de vasc sau cocosari. Zona este bogata si in rozatoare, stiu asta din numarul mare de sorecari care se pot vedea acolo in tot timpul anului. 
       De cuibarit o face doar in tinuturile ei nordice, in taiga, in padurile intinse de conifere, de mesteceni si de alte foioase adaptate climei reci. Se pare ca ar cuibari si la noi in tara, in zonele carpatine, dar rar. Cuibareste in scorburi de copaci, alteori in cuiburi de rapitoare daca scorburile mari nu sunt suficiente. Creste doi pana la patru pui, asta daca are suficienta hrana, daca nu, puii mai mici sau care raman in urma au rata mica de supravietuire.  In aria ei de cuibarire trece drept o pasare foarte agresiva, atacand chiar si oameni care se apropie cu ganduri necurate de puii ei. E o pasare care tine la salbaticia si la teritoriul ei de cuibarit si vanatoare, alungand orice intrus si rival. Un huhurez viteaz. 
     Martie 2016, nici a doua intalnire cu huhurezul mare nu a fost mai norocoasa. De data aceasta l-au dat de gol doua gaite din locul lui bine ascuns. Nu si-a aratat decat spatele intr-un conifer intr-un loc impenetrabil, inchis cu gard. O fosta proprietate de protocol acum lasata in paragina si asteptare dar ermetica pentru orice vizitator. Gonit de gaite huhurezul a zburat in alt copac dar in aceeasi locatie, ascuns complet privirii.







Un comentariu:

  1. Frumos!... Imi plac fotografiile,indiferent de prezentare!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere