Translate

luni, 5 octombrie 2015

Ciorile din Timisoara si soimii calatori













       Spargerea linistii ne razvrateste simturile, uneori cu placere, alteori cu crispare. Cu precizia ceasului din turn, la orele 19,30 - seara, septembrie, apus de soare - mii de ciori intuneca padurea de la poalele Piscului Catedralei.
















     Brad stilizat, varful cel mare imprumuta frumusetea pura a padurilor de conifere impingand ochiul spre iluzie.





 Cerul se face si mai negru decat amurgul, tresare si freamata brusc in mii de aripi negre.

     

     Sunetul tramvaielor ramane in vale ca vuietul unui rau nedomolit in timp ce croncanitul cucereste si acopera totul.



     Spectacol infricosator?  Se poate vedea si asa, de ce nu, omul e supus unui numar necontabilizat de spaime, cu ratiuni mai ascunse sau mai la vedere.  Eu am inregistrat spectacolul cu uimire si placere, ca pe o ”atractie turistica” a unui oras pe care imi place sa-l descopar. Am filmat si am pus videoul pe YouTube. La numai o zi a aparut in Opinia Timisoarei un articol de senzatie de unde se cam vedea ca am atins fara sa vreau un punct dureros al timisorenilor, si anume ”lupta” lor de cativa ani buni pentru alungarea cardurilor imense de ciori care se odihnesc noapte de noapte in centrul orasului, atrase de parcurile vechi cu arbori batrani si inalti, devenite padure. "Razboiul cu ciorile", rezumat in ziar in expresii precum ”edili neputinciosi in lupta cu pasarile”, ”intunecatele inaripate”, ”croncanit care te infioara” ”pomii plini, negri, imagini inspaimantatoare, mii de ciori laolalta” ”mizeria nesuferitelor inaripate”, ”dezastru”, ”ciorile din Timisoara, ca-n filmele de groaza, centrul orasului decor pentru Hitchcock 2, Pasarile partea a doua”
     De la distanta calatorului, am putut citi cu zambetul pe buze articolul si ”opiniile cititorilor”- cu detasare : nu sunt ciorile mele, sunt "ciorile Timisoarei". "Ciorile din Timisoara, noi imagini care iti dau fiori ". Filmul e absolut real, nu e nici un artificiu, nici de sunet nici de imagine, pur si simplu asa arata si se aud cardurile de mii de ciori cand vin zi de zi sa se culce la apusul soarelui si cand pleaca la rasarit din parcurile din centrul Timisoarei, de-a lungul canalului Bega.  Fenomen unic in tara poate prin numar si maretie. Cel putin din experienta mea - am mai vazut ciori innegrind cativa copaci din parcuri sau din periferiile oraselor, dar chiar zeci si zeci de copaci, pe o distanta pe care nu o puteam cuprinde cu privirea in intregime, in centrul unui oras, nu am mai vazut. 
      Dincolo de ”senzationalul” articolului o fraza mi-a atras in mod special atentia si abia atunci am putut face legatura dintre doua episoade de birdwatching de Timisoara pe care pana atunci le credeam disparate. "Primarul si-a amintit ca, dupa ce in 2013 a incercat sa sperie ciorile si sa le alunge din parcul Catedralei prin tot felul de metode, de la distrus cuiburi si pana la aparate zgomotoase, si-a dat seama ca acestea sunt inteligente si ca au ajuns sa nici nu mai tresara la galagia facuta de simulatoarele montate in copaci, aparate care emit sunete de pasari de prada, mai precis de soimi."
        In lupta lor pentru gonirea ciorilor edilii orasului au apelat la ornitologi care le-au sugerat sa monteze emitatoare de sunete de pasari rapitoare, mai exact de soimi. 
          Si acum punct si de la capat, revin la un episod care avea loc in paralel cu observarea ciorilor si despre care nu stiam ca face parte din acelasi film. 
        Dupa cum spuneam ma aflam in Timisoara in zile calde de toamna, fara somn la ore trecute bine de miezul noptii. Cu fascinatia atavica a omului fata de piscuri semete nu-mi puteam lua ochii de la turnul cel mare si luminat al catedralei, pe fond murmurat de croncanit de ciori, batai de orologiu, clopote si scartait de tramvaie si roti. Sus, pe varful cel mai inalt, pe turnul principal impodobit cu lumini si cruce, noaptea la ora 1 o pasare era preocupata sa prinda lilieci la lumina proiectoarelor. 










Am crezut initial ca e o pasare rapitoare de noapte - dintre ciufi, bufnite, strigi. Cu mare efort incercam sa fac imposibilul , sa scot o poza edificatoare in noapte la distanta considerabila. Noroc ca soimul calator - caci el era - a dormit a doua zi dimineata pana spre pranz si am reusit sa-l identific pe lumina. 








       Nu stiu ce l-a atras pe soim in centrul Timisoarei, poate sunetele semenilor lui montate de primarie pentru alungarea ciorilor, poate frumusetea irezistibila, plina de ascunzisuri si firide taiate in stanca a catedralei inalte cat un munte. Cert este ca timp de 3 zile soimul calator a convietuit fenomenal de frumos si cu ciorile din pomi si cu porumbeii care dormeau tot pe catedrala, doar un etaj mai jos, pe bordurile care incing turnul.








 Nici vorba sa aiba ciorile vreo teama de soim. Si totusi era un soim adult, dar chiar nici el nu ar fi indraznit sa se arunce in valurile oceanului de pasari negre. A stat in acel punct 3 nopti si doua dimineti tarzii, rastimp in care l-am vazut sporadic vanand lilieci in jurul turnului dar mai mult dormind linistit cea mai mare parte din timp sau aranjandu-si penele.










 In a treia noapte s-a stricat vremea si l-a batut vantul foarte rau, a incercat de cateva ori sa-si schimbe firida dar ceva nu i-a mai convenit si a plecat definitiv in toiul noptii. Am mai pandit cateva zile turnul Catedralei dar soimul nu a mai aparut. Au aparut pentru cateva minute doi ulii porumbari jucausi, care aveau treaba mai mult sa danseze pe cer decat sa prinda vreo pasare. 
     Concluzia mea a fost ca sunetele de soim montate sunt jucarii, cantece de leagan pentru miile sau zecile de mii de ciori, dar nu numai atat, nici macar prezenta reala, in carne si oase a unui soim calator nu le impresioneaza. Puterea sta deseori in numar, intr-adevar, iar legile naturii sunt atat de complexe si inedite in intortocherile lor incat poti uneori sa privesti armonia lumii in dimineti linistite, doar admirand un zid de catedrala etajand oameni grabiti, ciori, porumbei si soimi calatori pe un singur plan de proiectie in spatiu si timp. 





     Prag de noiembrie, ciorile au disparut subit si cu desavarsire. Si-au descoperit alte locuri de innoptat, au plecat spre alte zari, vor reveni in scurt timp? sau vor reveni abia in toamna urmatoare?

ERETE ALB - Circus macrourus






     Dintre cei trei ereti asemanatori care pot fi vazuti la noi - cel sur, cel vanat si cel alb - acesta din urma mi s-a parut a fi cel mai rar. Eu, cel putin, am avut parte doar de doua aparitii, ambele in Dobrogea sau in zona de sud-est a tarii, mai precis in zona Calarasiului. Posibil sa apara si in alte zone dar cea mai sigura cautare ar fi in aceasta regiune. E o pasare de pasaj si cel mai important culoar de pasaj de la noi ramane cel din zona Dobrogei cu prelungiri pana in Baragan si Campia Romana de est. Mai pot fi vazuti ereti albi in pasaj cu destula regularitate si pe culoarul de migratie al Campiei de vest, cu prelungiri in Ardeal,in zonele umede ale Oltului si Muresului.  Acest culoar trece insa mai mult marginal pe teritoriul tarii noastre, zona principala urmand cursul Dunarii de Mijloc prin Ungaria si Serbia.
     Un erete care se vede parca ceva mai mic in comparatie cu eretele vanat dar nu si in comparatie cu cel sur. Oricum aceste diferente sunt foarte mici incat pot fi doar senzatiile mele subiective, datorate mult si precaritatii conditiilor de observare. Dupa ce ca e rar e si foarte prudent, foarte alert, parca te observa de departe ca te uiti la el si fuge, se indeparteaza in zbor. E greu apoi sa-l mai reperezi prin ierburi. 
       Ce te frapeaza din prima secunda este culoarea alba inconfundabila, rar intalnita la rapitoarele de zi care in general au siluete maronii, gri sau argintii. Albul eretelui alb pare mat, nu are straluciri de argint, desi vazut de aproape nu este un alb pur ci are si palete de griuri. Impresia generala ramane insa aceea de alb si asta il deosebeste net de eretele vanat si de cel sur.
     Eu l-am zarit primavara, zburand dupa prada la inaltime joasa sau medie, in zone de lunca, zone de campuri agricole aflate insa in apropierea unei ape, Dunare sau lac dobrogean. Am zarit masculii de erete alb deoarece acestia sunt mai usor de identificat in raport cu femelele. Femelele sunt maronii, si trebuie apropiere si observatie detaliata pentru a le diferentia de femelele de erete vanat sau sur.
      Cum spuneam, la noi este mai ales o pasare de pasaj si foarte rar de iernare, doar cateva exemplare raman in Balcani in zone cu influenta mediteraneana mai pronuntata, restul migreaza in Africa. Zona ei de cuibarire este in stepele Rusiei, Ucrainei, cu balanta inclinand spre stepele Asiei Centrale si din ce in ce mai putin spre Europa. Se pare ca si la noi este luata in consideratie o posibila cuibarire dar nu stiu in ce masura mai sunt identificate cuiburi si perechi pe timp de vara la noi. Rozatoarele constituie punctul principal in dieta eretelui alb dar mananca si pasari mici si pui de pasari ale campiei, sau insecte si reptile. 
     Cuibul si-l face pe sol, in ierburile dese. Nu se fereste de apropierea altor perechi de ereti albi, uneori chiar cauta aceasta apropiere, rezultand un fel de zone de colonii, dar nu exagerat de stranse.