Translate

joi, 30 aprilie 2015

LASTUN DE STANCA - Ptyonoprogne rupestris





     
















       Nimeni nu-l intrece la zbor pe lastunul de stanca. Are o viteza de zbor incredibila, mai mare si decat a drepnelelor. Asta inseamna pentru mine ca mai curand prefer sa-i filmez ca sa le surprind miscarea, decat sa-i fotografiez.  Am gasit candva, mai demult, un pui de lastun de stanca cazut din cuib, in zona de munte. 





    De fapt, doar la munte i-am vazut pe acesti lastuni, isi fac cuiburi pe stancile adevarate din muntii cu creste de piatra sau calcar, mai ales in Meridionali. 








      Vin la noi dinspre sudul continentului. Partea de sud a Europei e un tinut destul de muntos, ciocnirea intre placile continentale europene si africane a facut ca pamantul sa se ridice in lanturi intregi muntoase, in general cu dispunere pe directia est-vest dar nu numai. Crestele sunt destul de multe, semete si stancoase astfel incat lastunul de stanca isi gaseste locuri propice hranei si cuibaritului. Isi construieste structura de cuib specifica neamului randunelelor si lastunilor ( mai putin lastunul de mal care cuibareste in galerii sapate), cuib pe care si-l agata de stanci, pe stresini naturale sau crevase putin profunde care feresc cuibul de ploi. In sudul Europei unde lastunul de stanca e mult mai frecvent decat la noi incepe si el sa-si construiasca cuibul pe structuri umane, luand exemplul lastunului de casa. La noi in tara insa lastunul de stanca este o prezenta destul de limitata, are nevoie de un habitat foarte specific, cu pereti de stanca inaccesibili si in acelasi timp si adapostiti dar si expusi la lumina si caldura, nu-i plac vaile reci, umbroase si umede care constituie majoritatea habitatelor din muntii nostri. Din acest motiv chiar si pe linia Meridionalilor prefera mai ales partea de sud-vest, sau stancile calcaroase din Muntii Banatului. Dar nu este o regula absoluta, pot fi intalniti si prin alte zone muntoase. 















     Desi este cel mai mare dintre speciile de lastuni de la noi, lastunul de stanca ramane totusi o pasare mica, cca 14-15 cm. Pentru grupa lastunilor aceste dimensiuni, asemanatoare cu cele ale unei vrabii trupese, il fac sa fie destul de perceptibil mai mare decat lastunii obisnuiti, cu care imparte acelasi tip de silueta in zbor.
Penajul este de culoare gri, fara acea tenta cafenie a lastunului de mal. In zborul lor rapid impresia fulgeratoare si dealtfel reala este cea a unei pasari gri, pe cand lastunul de mal se vede de culoare maron, iar cel de casa, o pasare neagra. Lastunul de stanca are si alte detalii fine in penaj, si anume codita punctata cu mici pete albe rotunde. Aceste detalii insa nu sunt vizibile in zbor ci doar stationar si de-aproape. In zbor se vede totusi destul de bine faptul ca nu are coada bifurcata.
      Nu cuibareste in colonii dar la noi in tara, unde locurile de cuibarit sunt asa de putine, pare sa formeze colonii, in sensul ca perechile de lastuni de stanca cuibaresc pe aceleasi stanci cu greu gasite ca fiind optime pentru ei. Totusi in cea mai mare parte a sezonului de migratie si chiar sfarsit de vara traiesc in stoluri si le place mult sa vaneze insecte impreuna, in grupuri mai mari sau mai mici, dupa cum e populatia din punctul respectiv. La noi in tara lastunul de stanca e migrator, e obligat sa plece la incetarea completa a activitatii insectelor si chiar de cand incepe imputinarea acestora, prin septembrie. In sudul cu clima mediteraneana al Europei, unde plantele au frunze vesnici verzi si insectele raman active, lastunii de stanca raman pe loc, cel mult hoinaresc de o parte si de alta a Mediteranei. De exemplu, lastunii nostri migreaza mai ales in nordul Africii de unde se intorc la noi prin luna aprilie.

COJOAICA CU DEGETE SCURTE - Certhia brachydactyla








        O pasare nu numai foarte discreta dar si foarte asemanatoare cu ruda ei, cojoaica de padure. Eu am identificat-o dupa cantec, in principal, si dupa anumite caractere subtile care nu pot fi insa exemplificate decat foarte aproape de pasare, eventual atunci cand este prinsa de ornitologi. Caracterul care ii da numele latinesc, si de acolo si cel romanesc, nu este vizibil in teren decat cu foarte mare noroc de apropiere si experienta. Cel mai important criteriu de diferentiere de cojoaica de padure ramane cantecul, care este foarte diferit, ca ritm, ca numar de silabe.
          In alte limbi cele doua specii de cojoaice europene sunt denumite "de padure"si "de gradini". Eu am vazut cojoaica cu degete scurte in padurea de la Maglavit, o padure de lunca, practic o "gradina", avand in vedere ca este in intregime plantata de om cu salcami, in principal, dar si plopi pe alocuri. Desi sunt foarte putini in raport cu salcamii, tocmai acesti plopi erau preferati de cojoaica.




    Ma oprisem la liziera padurii ca sa admir campuri intregi de plante crescuta pe dunele de nisip, o specie de origine mediteraneana, foarte folosita in tinuturile levantine la vopsirea tesaturilor.









    Nu stiu cum arata tesaturile vopsite cu Alkanna tinctoria stiu insa ca plantele tesusera covoare intregi de flori albastre, un albastru intens si de culoarea lacului invecinat.






        Foarte timid, dar destul de clar in pustietate, a inceput deodata cantecul cojoaicei cu degete scurte. Cu greu am dibuit-o pe trunchiul unui plop chiar la marginea poienii cu flori albastre, si mai cu greu am fotografiat-o fugar, caci a zburat imediat ce a vazut ca ma indrept spre padure.






    Am mai vazut-o relativ de aproape in timp ce se strecura in alt si in alt plop. Are si ea o spranceana alburie deasupra ochiului dar mult mai mica decat cojoaica de padure, si nici nu se impreuna sprancenele deasupra fruntii ca la ruda ei. Are parca in schimb mai mult alb la aripa, dar aceste caractere sunt foarte delicate de observat si imortalizat. 
     Noroc ca fiind primavara devreme, cojoaica cu degete scurte isi transmitea cantecul de primavara. Nu stiu daca avea deja pereche sau isi cauta. De cuibarit cuibareste in scorburi si isi petrece intreaga viata pe scoarta copacilor, cautand insecte minuscule in crapaturile scoartei cu ciocul ei curbat. S-ar parea ca aceasta cojoaica are un cioc putin mai lung decat cel al cojoaicei de padure.
      Prezenta cojoaicei cu degete scurte in sudul extrem al tarii, intr-o padure de clima calda si joasa nu e intamplatoare. Desi habitatul ei se suprapune uneori cu cel al cojoaicei de padure totusi Certhia brachydactyla este mai mult o cojoaica a sudului continentului, a altitudinilor joase. Este intalnita in peninsula balcanica, peste Dunare muntii Balcani se vad atat de aproape, mai ales in zilele insorite de martie si aprilie, cand cerul e senin si limpede iar muntii au cununile lor de zapada care stralucesc de departe. 




 E mai des intalnita in partea de vest a continentului, iar la noi in tara este mult mai rara, mai sporadica decat cojoaica de padure. 
   In general nu este o pasare migratoare dar fiind o pasare prezenta mai ales in sudul si vestul Europei unde iernile sunt blande cu foarte putine momente de inghet si viscole, e firec sa nu-si paraseasca locurile. Mai hoinareste insa dupa hrana iarna, uneori pe distante mari, ce par un fel de migratie. Nu stiu care e situatia cojoaicelor cu degete scurte de la noi. Uneori iernile noastre sunt foarte blande, alteori insa crivatul si ninsorile fac viata grea pasarilor, asa ca e posibil ca si aceste cojoaice sa treaca la sud de Dunare.












miercuri, 29 aprilie 2015

GRELUSELUL DE STUF - Locustella luscinioides

















      O pasare cafeniu-roscata fara prea multe marcaje care sa ajute la identificare, doar cu silueta, miscarile ei prin stuf si vegetatia baltii, prin coada rotunjita dar pe care si-o tine stransa in timpul in care umbla dupa mancare. 




Are un cantec specific, un fel de tarait ca de greier, dar mai puternic si mai prelung, cel putin in timpul cantecului propriu-zis. 

 

Cand umbla prin stuf taraitul e mai intrerupt, mai fragmentat si doar sporadic. 
     Pentru mine a fost o pasare in mod particular dificil de observat si fotografiat in special datorita vegetatiei luxuriante dar si miscarilor ei vioaie, nervoase, saltarete. 















      Am vazut greluselul de stuf la sfarsit de iunie pe malul unei balti din Baragan, marginita de o vegetatie spectaculoasa.




   Plante pe care in alte locuri nu le vezi mai inalte de o jumatate de metru aici aveau peste 2 metri formand adevarate paduri care, pe langa stuf, strajuiau lacul.



     Greluselul de stuf strabatea ca o zvarluga tulpinile cu aspect arborescent cu sute de "crengute" in cautare de hrana.






    Foarte vioi, trecerile aveau fractiuni de secunde, mascate sub cortine grele de verde. Alteori salta prin iarba la fel de deasa in felul unui soricel.





    Combinatia de soare, umiditate si pamant fertil a Baraganului ii daruia greluselului un mediu extraordinar de propice. Abia am putut sa prind un singur grelusel in niste cadre dar am impresia ca era o intreaga familie cu juvenili cu tot, cred ca se incheiase cresterea primului rand de pui. 
      Cuibareste in stuf si in vegetatia deasa de pe langa lacuri, la adapost de pradatori si vizite indiscrete. Cei cu pasiune pentru pescuit probabil ca au ocazia si timpul sa-l vada mai des.Chiar daca se fereste de om, in timp incepe sa iasa dupa mancare, sau poate la un cantec, desi e greu de observat in desis.
    Are un aspect destul de prelung la cap, la cioc, un cioc fin, subtire, adaptat culegerii insectelor de pe ramurele la fel de fine si ele. Coada o are rotunjita si destul de lata, cu nuante rosietice. Din acest punct de vedere al nuantei este putin asemanator cu privighetoarea, fapt ce ii da si numele stiintific.
      Pasare insectivora, greluselul de stuf e o pasare migratoare, revine la noi prin luna aprilie. 
      O alta intalnire, in Oltenia, in stufaris - aprilie