Translate

luni, 16 martie 2015

RATA CU CAP NEGRU - Aythya marila







            Mijloc de martie. Pornesc la drum lung prin Oltenia in cautarea migratiei de primavara. Strabat kilometri intregi de sosele, cateva sute bune, trec prin paduri, pe maluri de ape, prin sate, pe campuri. Nicio barza, nicio randunica, niciun cantec de cuc. Vestitorii primaverii nu intarzie propriu-zis, de fapt niciodata nu s-au inghesuit sa apara inainte de 15 martie. Navala da doar nerabdarea noastra, acel neastampar innascut care ne da mereu un imbold inainte pe calea vietii si ne pacaleste si ne amageste cu flori frumoase si pasari viu colorate sa mai uitam de trecerea timpului.
Padurile sunt imbracate usor-usor de primavara, patrunderi de galben delicat de la cornii grabiti cu inflorirea se amesteca cu verdele rece si sobru al muschilor si lichenilor, cu tonurile de cafeniu, acum putrede si reci, ale frunzelor moarte.









 Cum e dimineata devreme, padurea e imbibata in ceata si ger si uda in balti mari si namoale adanci. Cu atat mai spectaculoasa pare aparitia micutelor flori de padure care nu vor sa stie de nicio depresie, de nicio melancolie.








Sunt multe, sunt sclipitoare, sunt viu colorate, iti pun sangele si gandurile in miscare, te ridica din letargie. 








Asa fac ele, de obicei, florile, nu sunt doar simboluri de iubire, sunt iubire pura, atractie, viata noua. Da, la ele primavara a venit, cu impulsul lor vital nu e de joaca. Au luat in stapanire coastele, si pe cele insorite si pe cele umbrite, se astern in covoare la picioarele mele cum stau si ascult darabana padurii, nunta ciocanitorilor pestrite.





   Raurile si apele mari sunt nehotarate intre iarna si primavara.





 Se intalnesc pe luciul lor ratele ce vin cu ratele care pleaca. Chiar nu ma mai asteptam sa gasesc rate " de iarna" dar iata ca am gasit. Si inca o rata pe care am cautat-o toata iarna.  
   Ma temeam ca o sa-mi joace feste si banuiala s-a adeverit. Cu privirea osciland de la ratele cu cap castaniu la ratele motate, jocul de culori al ratei cu cap negru s-a pierdut undeva intre celelalte doua, grupuri mai mari si mai vizibile. Abia marind fotografia, singura practic cu acel grup indepartat, am observat ca sunt ratele cu cap negru. 




Rate scufundatoare, plutesc un moment, dupa care dispar sub apa pentru a reveni la suprafata la cativa metri buni departare. Nici nu le-a speriat prezenta mea dar nici venirea catre mal nu constituia o atractie. Locuri impanzite de cartuse ca niste jucarii colorate aruncate prin ierburi si poteci. Urme de razboi si moarte in rezervatiile naturale avifaunistice de care nimeni nu pare sa se sinchiseasca. Acum sezonul de vanatoare e incheiat si poate de aceea am mai prins si eu o ultima ocazie de a vedea rate de iernare. 
       Caci rata cu cap negru este o rata circumpolara, o rata a tundrelor arctice, a apelor si insulelor de la Cercul polar, la marginea nordica a padurii boreale din Scandinavia si din Siberia. Rate siberiene, rate nord-europene, mai intarziau pe la noi. Ce raiuri de iernare ar fi aceste rezervatii avifaunistice daca nu ar fi rascolite saptamanal de vanatori!Si nu vorbesc aici de braconieri care sunt mai sporadici, mai slabi si dezorganizati. Ma refer chiar la vanatoarea asa-zis legala, cea care se face cu armament de ultima ora in materie de ucidere, cu echipe, cu caini, cu masini. Sub paravanul unei legalitati imorale si strambe, caci macar rezervatiile ar trebui protejate... Cum vanatorii si ocrotitorii lor isi cunosc bine interesele nu puteau sa renunte tocmai la aceste oaze de iernare pentru pasari, si tocmai aceste refugii au rasunat de impuscaturi tot sezonul.
   Pe 28 februarie inca bubuiau baltile de impuscaturi si nu mai zbura nimic pe lacurile vizate. Era ultima zi de sezon si vanatorii tineau sa foloseasca si ultimele ore din program si ultima munitie. Acum, dupa 1 martie, pe maluri, in loc de podbal galben , au rasarit floricelele galbene, rosii, negre, verzi ale cartuselor.







    In zare, departe de malul cu pericole, un cardisor mic de rate cu cap negru isi vad de hrana lor intre rate motate si rate cu cap castaniu.
    Prind moluste, pestisori, crustacee, asta mai ales vara. Acum apele sunt foarte reci si gasesc mai ales plante acvatice. Masculul are capul negru, cel putin asa se vede de departe. Mai de aproape si in conditii mai bune de lumina acel negru e de fapt un verde foarte foarte intunecat, asortat cu ochii inconjurati de cerc galbui. Ciocul il are albastru. Desi masculul are penajul cel mai caracteristic nu el a fost cel care mi-a dat primele indicii ale identificarii.



 Femelele au o pata alba foarte caracteristica in jurul ciocului.




 Si femela de rata motata are ceva pete albe in dreptul narilor dar aceste pete nu sunt asa de evidente si largite pe o mare suprafata ca la rata cu cap negru. Penajul femelelor este brun, ar semana si cu femela de rata cu cap castaniu si cu femela de rata motata daca nu ar avea aceste cercuri albe intinse in jurul ciocului. Flancurile mascului se vad albe, ca si la ratoii motati. 
       Din ce stiu eu nu sunt dovezi de cuibarire a ratei cu cap negru la noi. Ar fi si greu, zona ei de cuibarire este mult prea departe, e o zona extrem nordica. Acolo se pare ca s-ar aduna in numar mare, desi acest numar ce parea urias e azi in declin. Puterea lor sta in numar, altfel sunt o prada destul de usoara pentru rapitoare de zi si de noapte (bufnita polara), pentru carnivore si pentru vanatori. Am citit ca si toxicitatea acumulata prin poluare are repercursiuni asupra ratei de fertilitate care e in scadere.
    La nordul si vestul Marii Negre e un loc preferat de iernare pentru ratele cu cap negru, mai ales cele din zona tundrei rusesti si siberiene. De la mare insa mai patrund si pe alte culoare, cum ar fi cel al Dunarii si al altor rauri mari.



2 comentarii:

  1. superb articol! frumoasa prezentare!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! unele intalniri cu pasari le descriu pe baza amintirilor, altele le descriu "la cald" sub impresia momentului.

    RăspundețiȘtergere