Translate

miercuri, 18 februarie 2015

ULIU PORUMBAR (ULIUL GAINILOR) - Accipiter gentilis





















      Proprietarul terenului unde fac eu majoritatea observatiilor din zona de munte este un uliu porumbar. Un adevarat senior feudal, maiestuos si misterios. Nu ca nu l-as vedea de multe ori intr-un an dar refuza cu dispret si autoritate sa se lase tras in poza. 





       De fapt e o intreaga familie care isi pastreaza acolo terenul de vanatoare an de an si isi invata aici progenitura. Abia un juvenil din acesta, inca maroniu si ciufulit, inca neinvatat la toate ascunzisurile si stratagemele, abia unul din acestia a catadicsit sa ma lase o data sa-i admir spatele in ceata de toamna. 





      Terenul e plin de vegetatie in orice anotimp, daca e primavara izbucnesc florile, amentii si mugurii, incepand cu salciile capresti, inca din februarie.





       Daca e vara, nu numai frunzisul alcatuieste un paravan impenetrabil dar si ierburile incep sa urce vitejeste pana la brau. 







      Toamna, frunzisurile ingalbenesc dar se tin tare in codite iar ierburile uscate raman la fel de inalte si luxuriante.








       Iarna, raman milioane de crengi si crengute dese, uneori ninge si se strang nameti pe tufisuri, raman inca zeci si sute de locuri de ascunzis.








      Caci uliul porumbar e un campion al ascunzisului. I-ar pica blazonul si si-ar pierde medaliile daca s-ar lasa zarit in actiune de niste competitori atat de slabi precum omul si obiectivul fotografic.
     Mai dau nas in nas cu el de cate ori mai pandesc si eu vreo pasare, il vad deodata cum zboara plictisit de aparitia mea dar rapid din vreun arbore, la inaltime joasa, sau cum sare din tufis ca un iepure cu aripi. Intalnirile dureaza maxim 3 secunde. Zboara pe jos, ia viraje, se piteste in iarba si l-am vazut chiar tarandu-se prin iarba pe burta, ca infanteristii.
    E chiar una din pozitiile lui preferate de panda si atac, atunci cand tinta sunt gainile.








     Cei mai buni prieteni ai uliului porumbar sunt crescatorii de gaini si de porumbei, chiar daca nu pare la prima vedere. Acestia poate il urasc de moarte unii dintre ei dar uliul porumbar ii iubeste foarte mult si sta mult pe langa ei si curtile lor. La munte gainile ar avea atata spatiu si atata libertate de miscare, prin fanetele si livezile intinse semi-salbatic langa curti, ar fi intr-o stare de fericire absoluta. Si, de multe ori, puii sau gaini si cocosi tineri, scapati din ingraditurile care le ocrotesc viata, zburda pe aceste terenuri, imbatati de entuziasmul libertatii.  Atunci e momentul uliului. Ori din iarba, ori de la inaltime mica, ascuns bine, se repede brusc si prinde puiul in gheare. Se repede si la cocosi mari nu numai la pui si gaini. Fapta se petrece de cele mai multe ori nestiuta de nimeni, doar stapanul puiului observa seara lipsa, si mai poate gasi penele gainii puse roata acolo unde a mancat uliul. 








     Nu numai gainile libere fascinate de terenul plin de insecte si ierburi sunt pe lista uliului porumbar. Pasarile salbatice mai mari - sturzii, mierlele, ciocanitorile, gaitele, gugustiucii - atrase de bogatia vegetala, cad si ele deseori prada.














     Cu toate acestea de multi ani echilibrul naturii e nestirbit. Ulii vaneaza, pasarelele isi traiesc viata si cuibaresc acolo in numar mare, gainile satenilor vin in vizita zi de zi si scormonesc pamantul cu gherutele lor neobosite. Cocosii cei batrani mai stau de paza dar paza cea mai buna la gainile intelepte este sa nu se aventureze prea tare in salbaticie. Dar asa e in satele de munte, nu stii unde incepe salbaticia, uneori incepe chiar in pragul usii.



 Chiar si acolo isi asteapta uliul prada, se aud deseori strigate de gospodine speriate de intalnirea neasteptata cu pasarea uriasa si indrazneata.




      Femela uliului porumbar este foarte mare, cel putin stapana domeniului de care vorbesc. Nu toti ulii porumbari sunt asa mari, masculii si juvenilii sunt mai mici, dar exista si exemplare din acestea mari, capabile sa ia in gheara chiar si cocosi grasi si viteji. La multe pasari rapitoare femela speciei este mai masiva si vaneaza prada mai mare, sunt mai teribile decat masculii. M-am intalnit odata brusc, si fata in fata la un metru, cu o astfel de femela. Pandea intr-o salcie batrana si foarte stufoasa. Am tresarit si eu si ea la intalnire, avea o infatisare foarte frumoasa dar feroce, masiva, in culoare de otel si cu modelul camasilor de zale ale cavalerilor medievali, cu o spranceana alba care ii sublinia concentrarea privirii. Ne-am rotit brusc cu spatele, si eu si ea, ca de o sperietura zdravana. Nu-i place sa fie pandita de oameni in exercitiul vanatorii sale si lunga experienta cu omenirea a invatat-o sa fuga de ei. Insa doar armele si inteligenta parsiva a omului i-ar putea veni de hac, altfel intr-o infruntare corp la corp pe potecile padurii o astfel de femela de uliu porumbar ar putea pune pe fuga pe oricine. Dar inventiile omenesti au facut ca aceste confruntari sa fie din ce in ce mai inegale, astfel ca ulii porumbari sunt astazi pusi sub stricta ocrotire. E ilegala vanatoarea si orice capturare, prindere, ridicare de pui , dresare pentru vanatoare etc. 
      Are doua denumiri la fel de exacte amandoua, uliul porumbeilor sau uliul gainilor. Eu l-am perceput mai mult ca pe un uliu al gainilor intrucat in zona de munte unde l-am observat eu porumbeii sunt foarte rari. 





      E un uliu al habitatului de padure, indiferent daca padurea e la campie, deal sau munte. Totusi cel mai des e in zona de deal si de munte acolo unde si padurile sunt mult mai intinse si ii asigura hrana si cuibarirea. 
     Face cuibul adanc in padure in copaci foarte inalti si creste anual circa 4 pui. 




      Nu migreaza, si e destul de fidel locului sau de vanatoare. 







      L-am vazut foarte foarte rar sa planeze, de multe ori m-am bucurat ca astfel as putea sa-l fotografiez dar pasarea care plana, pe acelasi teritoriu cu uliul porumbar, se dovedea invariabil a fi un sorecar. Poate in alte zone mai deschise sa fie mai usor de fotografiat si de observat porumbarul, familia "mea" de ulii proumbari si generatiile lor de pui sunt mult prea maestri ai camuflajului si ascunzisului ca sa imi fac mari sperante pentru viitor.
    De cate ori am ocazia patrulez si eu pe terenul lor de vanatoare si mai zaresc pene puse roata, de la vreo pasare salbatica sau de la vreo pasare de curte.  Ma mai intalnesc brusc cu ei, ii vad, ii admir. Ii pierd iar repede din ochi prin tufe, arbori si ierburi si viata noastra merge mai departe, nestigherita de nimeni si nimic.














3 comentarii:

  1. admir aceste fotografii frumoase!
    mi-ar placea sa vad aceste pasari in realitate.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. " mi-ar placea sa vad aceste pasari in realitate" - era pentru Eretele Vanat. am gresit articolul...
    cu Uliul gainilor m-am intalnit si eu. nu de putine ori l-am observat la marginea padurii, deasupra campiilor si a gospodariilor. am remarcat ca are talie mijlocie si penajul cafeniu-cenusiu pe spate si mai deschis la culoare, cu dungi transversale, pe piept. capul este mare, rotunjit, iar gatul este scurt si puternic. din dorinta mea, am reusit sa prind un uliu intr-o capcana special conceputa pentru el, in gradina mea. avea ciocul ascutit, partea superioara mult mai bombata si acopera partea inferioara. marginile ciocului sunt taioase si aluneca una peste alta ca lamele unei foarfeci. cele patru degete au gheare lungi, incovoiate si ascutite la varf.
    am vazut-o cum da tarcoale dupa pasarile de curte. descrie cercuri deasupra prazii, apoi brusc se arunca asupra ei. loveste cu ciocul prada, o omoara, o apuca cu ghearele si o duce intr-un loc linistit, o sfasie si o inghite nemestecata. totusi, este o pasare folositoare deoarece distruge multi soareci, soparle, serpi.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uliul "meu" e uns cu toate alifiile, nu ma lasa sa-l pozez, nici macar sa-l admir. Mereu ma ia prin surprindere, fie nu am aparatul la mine, fie nu-mi da timp nici sa-l deschid macar. Ulii cei multi de la marginea padurilor s-ar putea sa fie sorecari, acestia sunt cafenii si stau la liziere mult mai putin ascunsi vederii. Si ulii porumbari juvenili pot fi cafenii dar cei maturi sunt de culoare gri-inchisa. Nu i-am vazut mancand prada propriu-zis decat la Tv, in teren gasesc doar penele de la prada lor, se pare ca smulg penele cele mai mari de pe pasare inainte de a o manca, in rest manaca totul, cu oase cu tot, nu ramane nimic.

    RăspundețiȘtergere