Translate

duminică, 22 februarie 2015

SERPAR - Circaetus gallicus




























      O pasare rapitoare destul de rara si specializata mai ales pe reptile.





 Eu m-am intalnit cu serparul doar in vecinatatea unor ape mari, lacuri, fie in Dobrogea, fie in Ardeal in zona raului Mures, fie Oltenia.














Desi are nevoie de copaci inalti pentru cuibarire nu ii place zona de padure deasa ci mai ales zona bogata in reptile dar si deschisa, zona unde aceste reptile sunt mai expuse si pot fi pandite din zborul inalt si prinse prin aruncare brusca asupra prazii. 












Pe langa serpi si soparle, serparul mananca si amfibieni, broaste, in unele regiuni fiind numit si uliul broscar.



 Asta explica de ce intalnirile mele s-au produs in imediata apropiere a unor lacuri intinse , lacuri combinate insa si cu palcuri de copaci inalti.






      O prima intalnire s-a produs in zona din apropierea lacului Razelm-Sinoe, habitat care cuprinde mari suprafete umede si mlastinoase incarcate de reptile si broaste dar si palcuri de copaci inalti culminand cu padurile Babadagului. 
     Cred ca e o zona foarte propice nu numai pentru hrana dar si pentru cuibarire. Mi s-a parut a fi habitatul ideal pentru un serpar.








     Tot in ceea ce parea habitat ideal l-am vazut si in Ardeal in marea zona de lacuri de o parte si de alta a Muresului, zona umeda de asemenea prinsa intr-un brau de paduri de foioase foarte ofertante ca loc de cuibarire.












      Nici in trecut nu era serparul o pasare foarte raspandita. Ca toate pasarile rapitoare a cunoscut o scadere dramatica la mijlocul secolului anterior, datorita unei complexitati de factori. Indirect a fost lovit de campaniile de "combatere a daunatorilor" prin momeli otravite, prin taierea arborilor inalti si prin reducerea suprafetelor umede capabila sa sustina populatii mari de reptile si amfibieni. 


















    In Oltenia l-am vazut in migratie de toamna.







   Nu e neaparat o pasare a zonelor acvatice dar prezenta si abundenta reptilelor si amfibienilor precum si expunerea lor e favorizata de aceste medii umede. Oricum, in zborul sau dupa hrana, serparul poate parcurge zone mai largi, campii, lunci, dealuri, chiar si aride dar bogate in soparle. Cel mai impresionant e desigur in vanarea serpilor, se apropie de ei invaluindu-i in batai rapide de aripi care sa nu le permita muscatura, veninoasa la vipere si oricum periculoasa prin posibila suprainfectare sau sfasiere de nervi si tendoane, chiar si la cei neveninosi. Cu ciocul ii apuca de ceafa si astfel ii imobilizeaza. Interesant este si faptul ca ii inghite intregi, chiar si serpi lungi de un metru.









       In zborul departat la care se poate vedea de obicei atrage atentia prin culoarea sa uniform-deschisa. Desigur exista varietati de penaj (mai mici insa decat la restul Accipitridaelor) dar eu descriu doar impresia pe care mi-au lasat-o pasarile vazute de mine, pasari in penajul cel mai caracteristic. 
     Pasarea de la Razelm mi s-a parut aproape alba.



Cand isi ia zborul aripile lungi se zaresc aproape albe pe partea interioara, in realitate sunt dungate in alb si gri.




 Dealtfel aceasta caracteristica, de a parea o rapitoare de culoare alba, unele popoare au pus-o si in denumire, de exemplu in italiana i se spune "Biancone" sau in franceza "Jean-Le-Blanc". Doar capul si gatul sunt de un gri uniform mai inchis restul partii ventrale are dungi foarte fine care tind sa se piarda intr-un fundal gri deschis aproape argintiu. Fiind fotografiat contra unei lumini puternice pe poza se vede mult mai inchis decat impresia in teren. 









    Cateva caracteristici mai importante care pot duce la identificarea lui rapida ar fi acest colorit cenusiu cu capul si gatul in culoare uniforma mai inchisa (dar la juvenili poate fi chiar alb complet), ar mai fi lipsa totala a oricarei pete de negru pe lungimea aripii, de exemplu la "cot", asa cum au sorecarii sau viesparii. Aripa are o coloratie deschisa uniforma cu foarte putin gri intunecat spre "degetele" aripii , in numar de cinci. Are o coada dungata, se vad de obicei patru dungi negre orizontale. Aripile nu sunt foarte lungi in comparatie cu trunchiul si deseori le indoaie din "cot". O alta postura specifica doar lui dintre aceste rapitoare asemanatoare ca si silueta, ar fi bataia din aripi pe loc, cu picioarele lasate in jos ca pregatite pentru aterizare - o postura intalnita oarecum la vanturei. La serpar este o imagine destul de impresionanta acest zbor pe loc, fiind o pasare destul de mare, anvergura aripilor depaseste 1,50 m.






      Am citit ca pentru clocire depune doar un singur ou, aceasta mica rata de inmultire nu ii este prea favorabila in cresterea sperata a efectivelor. Cuibul este minimal, pentru a nu fi observat, in inaltimea vreunui copac bine crescut. Incubarea dureaza destul de mult, 45 de zile si e asigurata de femela, hranita de mascul. Tot masculul este cel care asigura hrana in primele saptamani si pentru puiul cel micut care are nevoie de protectia permanenta a mamei. Aceasta il protejeaza de frig, de ploaie, de arsita. Parca perechea stie cat de pretios este acest unic vlastar si este foarte grijulie si protectoare. Cand puiul creste mai mare, mama se muta impreuna cu tatal in vreun arbore vecin pentru noapte, puiul ramanand sa doarma in cuib pentru inca circa o luna.
  

      Fiind legat de reptile prin modul de hranire este o pasare migratoare, soseste prin aprilie si pleaca prin octombrie, sau cand da frigul si inceteaza activitatea reptilelor si amfibienilor. Ierneaza in Africa sub-sahariana in vecinatatea ecuatorului.




2 comentarii:

  1. ce imagini interesante! eu nu as avea curajul (cred) sa fotografiez reptile.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma apropii cu precautie de serpi. Nici lor nu le place apropierea de oameni si ultimul lucru de care au nevoie serpii e bravada unora de a-i considera animalute de jucarie pe care sa-si demonstreze "curajul". Sau invers, altii care din teama exagerata se apropie de ei cu ganduri rele, sa-i omoare sau sa-i chinuiasca. Cred ca cel mai bine e sa pastram o distanta rezonabila, sa le admiram frumusetea atata cat ne permit ei si sa-i lasam sa-si vada de viata.

    RăspundețiȘtergere