Translate

duminică, 1 februarie 2015

FERESTRAS MOTAT - Mergus serrator












      31 ianuarie deja, ieri, si sansele de a gasi pasari de iarna incep sa se duca vazand cu ochii. De aceea trebuie sa-mi rup neaparat o zi pentru o scurta vizita pe culoarul Dunarii si al Oltului, indiferent de vreme. Prognoza meteo nu suna deloc bine, coduri de vreme rea, de precipitatii, de vant. Ma hotarasc sa nu mai ascult nicio prognoza si sa merg orice ar fi, poate doar ploaia sau ninsoarea sa contramandeze drumul. 
    Nici nu sunt sanse de a vedea cerul de dimineata, trebuie pornit pe intuneric daca vrei sa ajungi la un liman. La ora 7 dimineata, nu e prea devreme, dar e intuneric. La 7,30 se face lumina, sunt deja pe drum. Cerul e impartit in doua, partea de vest senina si azurie, partea de est cenusie si acoperita de o pacla de nori compacta. Merg exact la liziera padurii de nori, cerul e albastru deasupra mea, dar soarele de rasarit sta inca sub patura nebuloasa. Am circa o ora si jumatate pana la Dunare si pana sa ma decid daca o iau spre est sau spre vest.
     Pasarile de iarna viziteaza Oltenia in general pe doua culoare, cel al Dunarii si cel al Oltului. Culoarele sunt lungi, nu poti sa vizitezi intr-o zi decat un foarte scurt sector. Pana sa ajung la Dunare in zona gurilor Jiului, dilema mea se clarifica, precum cerul. Acum e un senin de o frumusete ireala si la est si la vest. In masina e cald si adapostit ca o zi de primavara, dar afara bate un vant puternic si rece. Nu-i de mirare, cred ca e o regula aproape, de cate ori merg la Dunare in sezonul rece sau de trecere, sufla un vant de te indoaie. Noaptea fusese chiar cod galben si portocaliu de vant in sud-vestul tarii, asa ca pot spune ca urme din aceste vantoase isi mai scuturau cozile si pe dimineata. Ma decid clar, o iau spre est.
   Baltile Dunarii imi aduc bucuria intalnirii cu lebedele tundrei arctice dar Oltul imi aduce marea surpriza de a fi pustiu si neclintit de vreun freamat de pasare.



 E soare, e pranz, e cald, unde sunt pasarile mele? nu numai oaspetii de iarna lipsesc dar chiar si obisnuitii cormorani care isi fac veacul prin zona. Vantul cred ca e de vina, sau poate altceva, dar trec mai departe, spre baltile Suhaiei.


    Oaspetii de iarna lipsesc si acolo, in schimb sosesc alti oaspeti, trimisi parca de varfurile inalte si compact inzapezite ale Balcanilor Centrali din mijlocul Bulgariei.


 Se vad Balcanii peste Dunare in primele clipe de intuneric adus de norii musafiri. Pana atunci soarele orbitor al miezului de zi mi-i acoperise privirii dar stratul compact de nori pornit dintr-odata dinspre sud mi i-a dezvaluit in toata frumusetea lor. Par sa stea acesti munti deasupra Dunarii si baltilor de la Dunare dar sunt mult mai departe.






      Ziua scurta de iarna s-a scurs, in afara de lebedele de tundra si un lopatar temerar hotarat sa infrunte iarna la latitudinea noastra temperata, rezultatul cautarii de noi oaspeti de iarna e nul.
     Pun masina cu bordul spre casa si o iau cam pe acelasi drum pe care am venit, nu mai e timp de explorari. Ajung din nou la Olt si vad in zarea indepartata cateva puncte mici si negre pe malul apei pe care le consider cormorani. Opresc repede masina pe marginea drumului intr-un noroi de toata spaima si o pornesc peste vaioage si musuroaie spre zarea insufletita de cele cateva puncte miscatoare.
    In mod normal nu as fi oprit sub nicio forma pentru niste cormorani dar acum conjunctura era cu totul speciala. Ma suparasem destul de tare pe Olt ca ma primise la pranz cu mana goala, nu-mi oferise nicio pasare in dar, o luasem ca pe o insulta personala. Acum, pe nor si pe dupa amiaza tarzie trageam speranta sa-si ceara scuze si sa-si repare greseala, oferindu-mi macar doi trei cormorani. Vorbind serios, ma si mirase putin pustietatea in pasari si voiam sa vad daca se mentine si cam ce cauze ar putea avea.

   In loc sa para ca-si cere scuze, Oltul parea ca-si bate joc de mine - cand am ajuns eu mai aproape, scrantindu-mi picioarele prin gropistene si metereze namoloase, punctele negre au zburat in copaci dovedindu-se a fi o mandrete si o raritate de ciori grive, pentru a caror observare chiar merita sa te inamolesti pana la gat, asa era de grozava ocazia.




    Si totusi, puteam sa jur ca ochiul meu format vazuse de la acea maxima distanta niste puncte negre cu forma grasuta de cormoran. Unde sa fie cormoranii mei?




     Nu cedez si scrutez Oltul spre sud si nord pana cand in sfarsit zaresc fomele cele grasute si negre. Surpriza maxima, dupa prima poza: pasarile erau negre, grasute si cu coada scurta ca niste cormorani dar aveau o dunga alba pronuntata la aripa ceea ce schimba complet situatia.




      Vedeam pentru prima data ferestrasii motati, in numar de trei. Am inceput sa aplic metoda celor 50 de pasi, respectiv sa-i fotografiez de la distanta oferita de natura, dupa care sa fortez apropierea din 50 in 50 de pasi, o apropiere treptata, care sa-i obisnuiasca si sa-i faca sa tolereze prezenta umana. 






     E greu sa iti formezi o idee de la aceasta distanta despre infatisarea pasarii, trebuie sa fii deja ''conaisseur" ca sa poti sa imbraci cu imaginatia silueta abia ghicita. Nici macar nu-mi ofereau pozitia clasica, isi aranjau penele inainte de culcare si erau mai mereu cu capul bagat pe sub pene si cu corpul distorsionat.








  Totusi se poate observa corpul cenusiu inchis, capul maron-rosietic, ciocul foarte lung si subtire. In unele poze se observa oarecum si motul ciufulit in doua directii de pe cap, mot care ii da si denumirea. 



     Cam astea sunt in linii mari si cele cateva criterii de identificare la maxima distanta. 
     Ferestrasul motat este la noi oaspete de iarna. Cel mai bine cred ca ar putea fi observat la malul marii, e un loc de iernare preferat unde sunt sanse mai mari de a-l vedea, cu ceva noroc, in conditii mai bune de apropiere si lumina.
      Cuibareste in nordul Europei, in Rusia, in Scandinavia. Acolo isi face cuiburi pe pamant nu in scorburi, in locuri ferite, intotdeauna in apropierea apei. Sezonul rece si-l petrece inspre centrul, sudul si vestul Europei, si pe ape interioare dar cel mai mult pe coaste marine. Ferestrasii motati din zona de nord-vest raman in general pe loc iarna, acolo clima de iarna fiind mult indulcita de curentii oceanici calzi. La noi apar exemplare din nord si nord-est unde influenta continentala inaspreste mult regimul hivernal.
      Dupa cateva etape de apropiere din 50 in 50 de pasi mi-a trecut prin cap gandul "fatal" de a cobori de pe deal direct pe plaja de nisip a Oltului pentru a micsora substantial bataia obiectivului si a imbunatati unghiul.





 Nu mi-au tolerat aceasta manevra si au plecat in zbor spre padure. Desi ma dezamagesc aceste plecari inopinate ale pasarilor din fata mea nu pot sa spun ca ma si intristeaza. Sunt asa de frumoase si aceste retrageri de pasare salbatica spre crangurile indepartate si de nepatruns incat sterg dezamagirea si lasa loc admiratiei.

     A ramas in urma frumusetea stranie a Oltului la gurile lui spre Dunare, cu mult nisip alb, cu tarmuri de lut sfaramicios, cu petece de zapada ascunse intr-o umbra de mal. 





     Un soare bland, timid, linistitor se oglindea in apa cu straluciri metalice. Singura pata de culoare calda intr-un peisaj tacut si infiorat de seara de iarna. 


2 comentarii:

  1. sunt prea frumoase si prea perfecte!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! a fost o zi perfecta in care am vazut multe lucruri interesante...

    RăspundețiȘtergere