Translate

luni, 22 decembrie 2014

PORUMBEL DE STANCA si PORUMBEL DE CASA SALBATICIT - Columba livia, Columba livia domestica















      Una dintre cele mai interesante si uimitoare specii. Singura pasare careia domesticirea si interactiunea cu oamenii i-au slefuit si perfectionat trasaturile de pasare salbatica. Nu numai ca nu si-a pierdut zborul dar aceasta capacitate a fost modelata spre performante de neinchipuit. Inteligenta si adaptabilitatea acestei pasari, orientarea ei in spatiu, relatiile complexe intre indivizi si in pereche, au uimit si intrigat oamenii de stiinta adevarati, cei cu adevarata dragoste de pasari si dorinta de cunoastere si intelegere a lumii lor. Sunt numeroase studii ornitologice despre porumbei, despre alcatuirea si comportamentul lor. 






       Prin prezenta lor in orase, aproape de noi, prin prezenta lor in intreaga arta si literatura, porumbeii ne impulsioneaza sa ne construim ca oameni, sa fim veseli ca niste copii, sa fim buni si milosi, sa aspiram la idealuri de puritate, de compasiune, de inaltare, de iubire.



     In pietele cu oameni deschisi la inima si toleranti, unde se strang porumbei la o mana de graunte oferita din suflet si din placerea de a darui, nimic nu e mai impresionant decat fericirea ce se citeste pe chipurile copilasilor alergand dupa o pasare frumoasa si nazdravana sau fericirea de pe chipurile batranilor incantati sa imparta un sentiment si o bucata de paine cu niste suflete inaripate. 













      Exista si sentimente negative impotriva porumbeilor, parca special nascute pentru a ne arata limitarea si meschinaria noastra ca oameni. Prin locurile foarte betonate, fara spatii verzi, gunoiul natural al porumbeilor se poate strange si deranja. Dar asta nu e vina porumbeilor ci a celor care simt o lene in a curata locul dupa ei si mai ales a celor care gandesc orasele umane ca pe o ingramadire de beton si ciment fara niciun debuseu natural de pamant cu vegetatie si pasari. In parcurile si spatiile cu multa vegetatie, prezenta porumbeilor, indiferent cat de numerosi, ramane curata, absorbita in mod natural in sol. 







      Partida negativistilor a nascocit chiar si etichete penibile, potrivite porumbeilor ca nuca in perete. Nu le redau aici pentru ca sunt prea repugnante si nu spun nimic despre specia porumbeilor ci vorbesc doar despre marginirea umana. Le-as aminti celor care folosesc astfel de insulte nedrepte ca porumbeii nu fac si nu au facut niciodata nici cel mai mic rau omenirii, nu transmit boli, nu ataca camarile si recoltele, nu fura, nu invadeaza, sunt extrem de frumosi si atragatori, orice copil simte instinctiv dorinta de a mangaia si alinta un porumbel.








    Daca se aglomereaza uneori sa cuibareasca in inaltul cladirilor noastre din orase o fac pentru ca acestea sunt "stancile" pe care le oferim noi azi porumbeilor de stanca, luati din salbaticie in folosul omenirii si returnati in salbaticie prin puterea vitala a speciei.










      Expresivitatea din ochii lor, mersul mandru si tantos al porumbeilor masculi, gingasia gungurelilor si saruturilor indelungi ne fac sa-i percepem pe porumbei cu intregul arsenal de sentimente si concepte umane. Pasari mandre si cu personalitate, e de inteles ca starnesc pasiuni.







    Din cele mai vechi timpuri oamenii au pus ochii pe calitatile neobisnuite ale porumbeilor de stanca si au inceput sa-i creasca pe langa casa. Comportamentul lor teritorial si social i-a facut sa se ataseze noului spatiu din preajma omului si treptat-treptat specia a lasat tot mai mult stancile salbaticiei. Astazi porumbei salbatici de stanca puri mai exista desigur, dar mult mai putini decat subspecia Columba livia domestica.
     Dar si porumbeii de casa cunosc un drum al lor interesant, in sens invers. Multi dintre ei s-au desprins de starea domestica propriu-zisa si s-au resalbaticit. Considera spatiul antropic ca pe o oportunitate de cuibarire si hrana dar nu mai depind in mod direct de om. 









     Exista fenomenul si in rural si in urban. La tara se cresc porumbei in podul caselor sau alte tipuri de adapost in regim de libertate. Porumbeii pleaca la camp singuri dupa hrana dar se intorc invariabil la "casa lor" . De cele mai multe ori pleaca cu stolul, e un intreg grup social alcatuit din familii. Pe timpul iernii li se mai dau boabe de catre stapan si uneori puii mari dar nezburatori se mai consuma. Dar nu pentru consum sunt tinuti, ci mai mult de placere. 
Placerea provine partial si din multitudinea de varietati coloristice si de forme care se pot naste in sanul porumbeilor. Culoarea lor de baza, cea "clasica" (in realitate culoarea speciei originare de porumbel de stanca) este cea vanata, un albastru indigo, cu reflexe violete, usor rosietice si cu doua dungi mai inchise la aripa. Dealtfel denumirea latina de "livia" inseamna "albastrui".  Dar in milenii de domesticire s-a ajuns la o varietate incredibila de combinatii.






      Alti crescatori, si in urban si in rural, tin porumbei voiajori pentru calitatile lor "sportive" performante, de zbor si orientare. Acestea sunt atat de spectaculoase incat porumbeii voiajori au fost folositi si in treburi foarte serioase ale omenirii, cum ar fi transmiterea de mesaje in imprejurari complexe sau dificile. 
      Porumbeii salbaticiti apar cel mai adesea in urban, unde gasesc cladiri inalte, cu poduri, cu nise unde pot cuibari si cladi societati proprii, colonii de cuibarit si stoluri. Gasesc si hrana, ori printre ofertele oamenilor, voluntare si involuntare, ori ies la camp. Le plac foarte mult si sunt atasati de spatiile cu fantani arteziene, le place sa bea multa apa si sa se scalde in zilele toride de vara. 


















         Orasul vazut prin ochii lor arata probabil ca un frumos colt de rai cu stanci inalte si izvoare cristaline. In drumul nostru plictisit spre birou sau spre casa n-ar fi rau sa le privim o clipa libertatea si sa ne bucuram de natura si viata, urmandu-le exemplul.