Translate

vineri, 28 noiembrie 2014

RATA MANDARIN - Aix galericulata










       Nu face inca parte din avifauna salbatica a tarii noastra dar se pare ca ar vrea si ea sa participe. Ratoi sau rate, evadeaza din parcuri si incep o viata pe cont propriu. Nu se duc departe de raurile de prin orasele mari, deocamdata ei sunt pionierii si exploreaza tinuturile cu precautie si incet.












        Aduse pe lacurile oraselor spre bucuria galagioasa si asumata a copiilor, dar si pentru bucuria nerecunoscuta a celor maturi, aceste ratuste invioreaza peisajul in tuse palide al tarii noastre european-temperate. Avem si noi rate colorate dar nici chiar asa ca masculul ratei mandarin. Lux de culori si de straluciri, portocaliu intens, rosu, galben, violet, tiviri cu reflexe argintii si de aur - de piatra sa fii si sa nu tresare un pic voiosia in suflet cand il vezi.



       Ratoiul meu din aceste doua poze, asa de frumos colorat, e captiv.



     Poate ii place, are casa, are masa, sta cum stam si noi la oras, mai captivi dar mai siguri pe picioarele noastre decat daca ni s-ar da maine drumul singuri in padure.
       Ei, si totusi, in cate un ratoi din acesta se zbate un gand de libertate in suflet si o zbugheste din "colivia" lui aurita. Se cheama in termeni ornitologici "un evadat". 
       Eu nu am surpins un evadat ci o evadata.



    In mica si inimoasa femela s-a rasculat un vis de libertate si a pornit singura sa dea piept cu iarna grea. Nu s-a dus prea departe, ii e teama, cred, de vastul teritoriu prin care picior de rata mandarin nu a mai calcat. 





      Face bine ce face. Dincolo de apele oraselor bantuie ulii pradatori, bantuie dihori, vulpi si multe alte creaturi ce pot ingrozi si opri brusc subtirele fir de viata al unei rate.
        Aventurile si cuceririle de teritorii se fac nu cu un curaj nebunesc ci cu mult calcul, cu multa prudenta, fara graba, pe scurt se fac cu inteligenta.
        Pare ca s-a lipit de un cardisor de rate mari dar independenta si spiritul voluntar i se citesc la fiecare miscare si fiecare zbor incat alaturarea de vreo rata mare poate fi o simpla coincidenta.




      Azi un ratoi mascul scapat in Transilvania, maine o rata femela scapata in Oltenia, altii pe aiurea, in regiuni din ce in ce mai apropiate - incet incet vor scapa din ce in ce mai multi si isi vor uni poate destinele intr-unul sau mai multe cuibusoare cu boboci. 







     Pana acolo este drum lung si poate ca nu va fi parcurs niciodata. Deocamdata evadatii sunt solitari si se multumesc sa supravietuiasca de capul lor, in ciuda tuturor pronosticurilor.









       Ca sa nu-si piarda vitejia de care poate va avea nevoie candva, mica dar foarte curajoasa ratusca isi exerseaza abilitatile de lupta pe o cioara griva. E mai mare decat ea cioara dar rata mandarin nu se lasa intimidata. Iese din apa infuriata si o alunga pe cioara prin atitudine razboinica. 










     Cand o vezi in culorile ei simple dar elegante, alb si negru cu dungi si incheieri potrivite pe chip, nici nu zici ca e o pasare adusa din China, zici ca e una din ratustele locului , ce se bate pentru pamantul ei stramosesc. 
     Candva, demult, asa s-au batut multi stramosi ai pasarimii ce ne imbogateste azi tara, pentru fiecare palma din ce in ce mai departata de locul de orgine, impanzind si cucerind continente, preschimbandu-se, modificandu-se, adaptandu-se, impartindu-se in mii de varietati, evoluate in subspecii si specii. Chiar daca unii numesc aceasta introducere "artificiala" - de parca omul ca vector nu ar fi si el unul din elementele naturii, un mamifer cu pretentii - si merg cu vehementa si fobia de "aliens" si invazii inchipuite pana la propagarea unor idei de lichidare in masa a acestor pasari, in realitate e unul dintre cele mai naturale fenomene care se petrec si se vor petrece cu sau fara interventia noastra.






      
    
          

2 comentarii:

  1. foarte frumoase pasarile dvs.! am citit ca femela si masculul traiesc in pereche pe tot parcursul vietii si ca este considerata un simbol de loialitate.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte corecta si interesanta informatia ta! Sunt pasarile simbol ale unei casnicii fericite si durabile in China si se confectioneaza o multime intreaga de obiecte dragute, bibelouri, picturi etc cu aceste rate pentru a fi date cadou mirilor. Foarte foarte frumoase pasari, si in reprezentarile realiste si in cele stilizate!

    RăspundețiȘtergere