Translate

joi, 25 septembrie 2014

FUGACI DE TARM - Calidris alpina




















          Toata floarea cea vestita a birdwatcherilor autohtoni si internationali merge la Vadu si se intoarce de acolo cu tolba plina de poze cu pasarea paradisurilor, pasarea dodo si multe alte minunatii. Numai eu n-am noroc, ba n-ajung ca e prea departe, ba cand ajung asta primavara se dezlantuie stihiile naturii, in scopul precis si bine verificat de a-mi bloca accesul si succesul. 
      Singurii pasaroi mai deosebiti pe care i-am intalnit eu la Vadu au fost niste sticleti, subspecia de frontiera. Aparitia lor in mijlocul pustiului a fost cu adevarat senzationala dar si reconfortanta in acelasi timp. Dupa un drum ingust cu betonul bombardat de timpuri, spanzurat intre doua mlastini, se ajungea la o rascruce misterioasa si incuietoare. Acolo domnii politisti vegheau, cu alura unui oracol, pusi de divinitate pentru a da raspunsul corect la intrebarea "Incotro?" 
       Dupa verificarea actelor masinii am intrat in conversatie. Ca sa par o fire mai poetica, le-am spus ca vreau sa ies la mare, sa zaresc spargerea valurilor in tarmurile Vadului pescaresc.( Se pare ca nu e numai Vad de pescari si pasari calatoare ci si poarta clandestina de transfugi care vor sa treaca granitele lumii liberi precum inaripatele, de aici controlul si prezenta domniilor lor. Aceasta explicatie am aflat-o ulterior, atunci la locul faptei ma tot intrebam ce frontiera cu absolutul sau cu imaginarul e acolo de pazit). Foarte amabili si politicosi, mi-au indicat pentru ajungerea la mare poteca din stanga unde betonul cel crapat promitea sa se termine curand pentru a permite drumului sa continue cu sinceritate si inocenta direct prin tarana. Cum ploua cu generozitate deasupra tuturor celor 3 drumuri din raspantie nu mi-a fost greu sa-mi imaginez peisajul lacustru, gropicol si namolos ce urma sa se infatiseze sub rotile masinii pret de cca 10 kilometri. 
       Spiritul de aventura mi-a fost pus la incercare si a fost invins dupa o lupta grea de grauntele meu de ratiune. Mi-am propus sa revin pe acele drumuri necunoscute dupa o cercetare prealabila mai amanuntita si intr-o perioada mult mai uscata. 



       Astfel ca eu de la Vadu m-am intors doar cu doua specii noi pentru mine, niste fugaci de tarm, pozati oarecum mai aproape dar in plina ploaie si o rata cu ciuf surprinsa brusc cam de la un kilometru distanta in niste poze de la superb in jos pe care le voi dezvalui in curand la pagina ratei cu ciuf.
       
      
        
         Am mai gasit fugaci si la sfarsit de august, in penaj de vara si in Dobrogea si in Oltenia mea.
















     Revenind la fugacii de tarm de la Vadu, din aprilie, pot sa spun ca erau niste pasari foarte simpatice si smechere care incercau sa se camufleze intr-un stol de batausi si sa ma induca iar in eroare precum verii lor, fugacii pitici.



       Noroc cu figura lor bondoaca, picioruse scurte, cioc mai scurt - oarecum - si mai ales cu pata neagra de sub burtica, caracteristica care i-a dat de gol.








        Pasare de pasaj, mai mult prin Dobrogea si sud-estul tarii, zona in care "ploua" cu limicole primavara si toamna, fugaciul de tarm e o aparitie rara pentru mine. In sud-vest pe unde pot eu haladui mai des si mai consistent e un fel de pauza la sectorul de pasari de tarm, cu o singura notabila exceptie.

















 Principalul culoar de pasaj tot in zona dinspre mare ramane. Dealtfel si numele romanesc dat acestei pasari arata cat de mult este legata de tarmuri, si mai ales tarmuri de mare.




         Altfel ea cuibareste in nordul Eurasiei si al continentului american. O parte importanta cuibareste in Siberia, alcatuind o subspecie , Calidris alpina alpina. Stolurile ce tranziteaza tara noastra par a fi tocmai din acestia, siberieni. Oricat de circumpolari ar fi ei si bine pregatiti pentru clima rece nu rezista la urgia iernii boreale si mai ales la saracia in hrana a ei astfel ca migreaza spre sud, spre Africa si alte zone calde, poposind toamna si primavara si la noi. Si in tranzitul prin Romania prefera tot tarmul marii (ca si cei de la Vadu), desi uneori apar si pe lacuri mici de interior.










       Ca multe alte limicole are un penaj caracteristic de iarna, mai albicios, mai deschis si unul de primavara-vara in care capata culori mai vii, chiar rosietic, brun ruginiu, cu "flori" de culoare mai inchisa si mai ales capata pata neagra caracteristica sub abdomen. Aceste culori il ajuta sa se piarda in peisajul tarmurilor cu roci, cu pamant negru, cu jocuri de lumini si umbre in toate gamele de brun, rosu, negru si gri.
     



         Dintre fugacii mai des vazuti la noi fugaciul de tarm e cel mai marisor, as spune cam cat un graur desi are cu totul alta silueta. Ciocul il are usor incovoiat in jos si mai lung decat fugaciul pitic si cel mic.





    Mai mult decat ceilalti fugaci acest cioc ii serveste la strabaterea si strecurarea in viteza a apei mici plina de tot felul de vietuitoare, intr-un mod rapid caracteristic.

               
      Nu pe la noi prin tara opresc stolurile cele mari de fugaci de tarm, sunt alte tarmuri unde ei se pot aduna in numar impresionant. La noi apar in stoluri mici si mijlocii. Eu i-am vazut cate doi sau cate 4-5. Probabil ca la o cercetare mai indelungata a tarmurilor Dobrogei sa ai norocul sa prinzi si stoluri mai mari, dar frecventa acestor aparitii abundente e rara. Se hraneste cu insecte, moluste, crustacei, viermisori pe care ii cauta cu ciocul special construit pentru asta. Exista probabil si o specializare foarte foarte subtila diferita de la o pasare limicola la alta, intrucat in afara de linia generala cu cioc alungit si ascutit, totusi forma ciocurilor are mici variatii de la o specie de limicole la alta, desenand o intreaga galerie de ciocuri de la foarte lungi pana la cele moderate, de la ciocuri intoarse in sus, in jos, sau drepte. 
      Culoarea picioarelor si a ciocului este neagra, in armonie cu abdomenul negricios caracteristic doar fugaciului de tarm. Atentie insa, in iarna aceasta pata dispare. In aprilie , dar si in septembrie, chiar in pasaj deci, aceasta pata apare la exemplarele ce trec prin Romania. 
       Subspeciile regionale s-au diferentiat treptat treptat in principal prin lungimea ciocului si prin intensitatea rosului in penaj de vara. Diferentele insa sunt foarte foarte mici, greu sesizabile omului nespecialist si de la distanta. De asemenea, femelele au un cioc putin mai lung decat masculii. Ar fi interesant de stiut motivatia acestei mici diferentieri. Ce se cunoaste din zonele de cuibarit este ca femela dupa clocit si iesirea puilor paraseste destul de repede locul iar puii raman in principal in grija tatalui. Rapida e si cresterea puilor, in acele locuri unde timpul favorabil zboara fulgerator.
          Ca multi alti fugaci, se ridica brusc si rapid de la sol, abia lasandu-te sa intrevezi in mare viteza o dunga alba la aripa.
        N-as putea sa explic prea bine de ce, poate roscatul acela inflorat de pe spate, poate burtica lui neagra, dar fugaciul de tarm este una dintre cele mai simpatice si invioratoare aparitii pe tarmurile marii si lacurilor noastre. Cat ar fi fost ziua de ploioasa si batuta de vanturi, fugaciul de tarm aducea parca un strop de lumina si veselie, desi e una dintre cele mai greu incercate pasari, cuibarind in zonele subpolare si strabatand mii de kilometri pentru supravietuire iarna, adeseori intr-un zbor surprinzator de rapid, chiar si 50 km/ora. Este o pasare robusta si rezistenta, cu un aer de independenta si stoicism care impresioneaza.










      

3 comentarii:

  1. superbe toate! am vizionat si videoclipul, fugacii sunt simpatici foc. multumim pentru frumoasa prezentare!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Au si un nume simpatic - Fugaci. Fug asa pe repede inainte, ca niste jucarioare automate

    RăspundețiȘtergere