Translate

miercuri, 30 aprilie 2014

SCOICAR  -   Haematopus ostralegus














       Marea are inepuizabile capricii. Nu doar din cele legate de valuri, curenti, furtuni si nuante de albastru si verde si violet. Uneori se lasa tarmurita de nisipuri de aur, alteori de argint, plaje albe, ireale parca fata de litoralul cel prea bine cunoscut de noi. 




       Plajele acestea albe par mai stranii si mai salbatice. Scoicile aruncate pe mal in risipa depun rezistenta sub pasii tai intepandu-te, dupa care cedeaza si isi astern ofranda de nisip alb.







       Scoici intregi, scoici pe jumatate, scoici in cioburi, scoici in pulbere -  un brau de alb luminos langa marea intunecata de aprilie. 






      Pe tarmul acesta salbatic, langa o stanca impunatoare parasind faleza pentru mare poposisera pentru hrana cateva grupuri de scoicari. 










       Penajul lor nu e facut sa se piarda in peisaj ci pare croit sa se asorteze cu eleganta si poezia marii. Alb-negru si rosu, o cromatica la fel de dichisita ca si cea a tarmului, desi diferita. 










      Ciocul il au rosu pentru frumusete. Penaj nuptial sau nu scoicarii tin mult la podoaba lor de rosu desi ciocul e cel care ii da de gol si ii fac vizibili de departe. E adevarat ca in sezonul nuptial si pe masura ce devin adulti capabili de jocurile dragostei contrastul penajului lor se accentueaza. Negrul devine din brun inchis antracit stralucitor, ciocul si picioarele isi pierd paliditatea din vremea iernii si devin sangerii.







 Dealtfel numele lor grecesc "haematopus" inseamna "cel cu picioare rosii ca sangele" in timp ce latinescul "ostralegus" inseamna " cel care culege scoici". Isi merita numele scoicarul, pe tarmurile marine se hraneste preponderent cu scoici.










 Stie sa le desfaca, le cauta, le rasuceste, le loveste, le scoate cu pricepere din adapostul lor de calcar subtire si sidefat. Pentru asta are ciocul lung dar si puternic, un cioc gros pentru un limicol. Are si un corp robust, e de marimea unui porumbel mare sau mai bine zis a cotofenelor cu care as fi putut sa ii confund daca nu le-as fi vazut ciocul rosu stralucitor. Cateva cotofene chiar aveau placerea sa se plimbe pe acea plaja cu scoicari, parca erau fascinate si ele de haina scoicarilor asemanatoare cu a lor, insa cu un plus de eleganta. 






       Nu erau in grupuri mari scoicarii, maxim 8 - 10 in cate un grup, si nici nu permiteau apropiere mare. Pozele sunt facute frontal , cu o inaintare inceata de maxim 5-6 pasi. Distanta de siguranta insa parea masurata cu rigurozitate, sub 20-30 metri nu te lasau sa te apropii. Mai bine zis, te lasau, dar iti cedau locul si zburau departe, spre nord. Din pacate nu au multe plaje pline de scoici si crabi si moluste pe litoralul nostru, i-am privit si pozat de departe, m-am ajutat de binoclu si mi-a fost de ajuns. Mai bine sa vad plaja animata de aceste punctisoare indepartate de alb, negru si rosu decat sa incerc sa fortez apropierea si sa nu-i mai vad deloc. 





       Nu sunt o priveliste comuna la noi in tara. Chiar si pe malul marii trebuie cautati special in zone unde stii dinainte ca ar putea sa apara si doar in anumite perioade.



       Sunt insa perechi care raman sa cuibareasca si la noi. Altfel grosul populatiei de scoicari cuibareste in nordul Europei. Insulele Faroe chiar au ca simbol national aceasta pasare. La noi apar in grupuri mai mari sau mai mici mai mult pe litoralul cu multe scoici din anumite zone, in perioadele de pasaj. Dar au fost semnalati si de-a lungul Dunarii, sau de-a lungul altor rauri mari, ca Oltul, Muresul. 
Acum in acest aprilie am vazut si eu un grup mic pe langa Dunare, la Cernavoda. 





Imi place sa cred ca erau doua perechi ramase sa cuibareasca in luncile si podisurile scunde de pe langa fluviu. Cand se hotarasc sa-si faca traiul si cuibul pe langa rauri renunta la dieta lor de scoici si se adapteaza rapid pe insecte, rame si viermisori si orice alta hrana animala minuscula ce o mai poate oferi tarmul raurilor si lunca. Exista scoici si pe raurile de apa dulce dar prea putine ca sa le asigure dieta constanta. Le-ar trebui si un nume de lunca nu doar un nume de litoral, nu doar un nume de pasare de tarm de mare.







 Totusi se pare ca la nivelul Europei tot pe langa mare se tin, chiar si atunci cand urca pe rauri interioare, cu cat te indepartezi de mare cu atat sansele de a-i gasi scad considerabil. Am observat insa ca sunt pasari destul de sperioase asa ca cel mai indicat ar fi sa ii privim de departe si doar daca sansa de a-i intalni ni se ofera natural fara sa ii cautam prin pustietatile in care isi pot aseza cuibul.









     Cuibul si-l fac pe sol, intr-un mic caus, slab captusit cu iarba uscata sau alge, pentru a nu atrage atentia. Acolo depun cateva oua, 3-4, galbene cu pete brune, culori de pietre, culori de tarana. Juvenilii seamana la penaj cu parintii doar ca sunt de un negru mai sters si un rosu mai palid, mai rozaliu. Masculul si femela de scoicar au acelasi penaj si marime, practic sunt identici la infatisare. 
       Sunt pasari migratoare, iernile si le petrec in sudul Europei sau nordul Africii. Cum spuneam cuibaresc masiv spre nord si spre vestul Europei, alte subspecii si pe coastele de est si Asia. La noi in tara cuibarirea e sporadica. 



Martie 2015, un exemplar pe Olt
aprilie 2015 , scoicari pe litoral, mai multi pe partea de nord , doua exemplare si la Vama Veche, in sud.
















































































Primavara -vara 2015, am gasit doua perechi cuibaritoare pe Olt. Posibil sa fi fost mai multe, doar doua am vazut eu, in acle spatiu mai lenes al Oltului in care iese din podisul Getic si intra in Campia Olteniei. Am vazut un exemplar inca din martie, galagios si agitat de unul singur si am crezut ca este in pasaj, ratacit printre alte pasari limicole. Dar nu, nu cred ca era nici singur si in mod sigur nu era nici ratacit. Venise cu perechea la locul lui de cuibarire si nu era doar o pereche, mai era cel putin inca una. La sfarsit de mai am gasit doua perechi la distanta de cca 100 m una de alta, pareau sa fie pe cuib. Un scoicar era ocupat sa alunge o cotofana, facea zboruri joase cu tipete stridente. Celalat scoicar era ascuns intr-un stuf de unde a iesit sa bata efectiv o pereche de pescarusi de talie mare care dadaeau tarcoale locului. ceva mai tarziu, in liniste si pace, un alt scoicar dormita intr-un picior pe o piatra in apropierea stufului. 







Inceput de septembrie 2016, un scoicar tanar la lacul Bistret


2 comentarii:

  1. si eu am crezut ca sunt cotofene. cand am intrat, mi-au aparut doar primele poze, si ma gandeam ce specie de cotofene sunt acestea cu ciocul rosu... apoi am citit titlul si am vazut ca vorbiti despre scoicar. nu am stiut nimic de aceasta pasare pana acum, este foarte frumoasa inclusiv exemplarele tinere.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte putini stiu de existenta scoicarului pe la noi. E greu de vazut, cateva stoluri in pasaj pe plaje neumblate de nimeni.

    RăspundețiȘtergere