Translate

joi, 27 februarie 2014

VRABIA DE CAMP - Passer montanus







       Folosesc destul de des expresia "de marimea unei vrabii" considerand ca toata lumea e familiarizata cu silueta acestei pasari.













Cei mai multi dintre oameni nici nu prea mai dau importanta altor amanunte din infatisarea pasarilor pe care le vad si de cele mai multe ori chiar cred ca au vazut niste vrabii si atat. Interesant ca numele general pentru inaripate folosit de noi este tocmai numele latinesc al vrabiei - "passer" - probabil un rezultat al acestei tendinte de a asemana toate zburatoarele cu vrabiile. Un grup foarte mare de pasari si-a luat denumirea stiintifica de la acest "passer" - grupul passeriformelor, adica grupul pasarelelor asemanatoare in forma cu vrabia. Cel mai mare din acest grup la noi in tara este corbul iar cel mai mic auselul. Intre ele se pot enumera un numar mare, cel mai mare, de specii de pasari, printre care si cateva soiuri de vrabii propriu-zise. 
       Oricat de comune ar fi vrabiile la noi doar cei mai initiati si mai interesati de pasari stiu sa deosebeasca cele doua tipuri de vrabii care sunt si cele mai larg raspandite la noi, vrabia de casa si vrabia de camp. 




       Numele "de camp" e foarte potrivit pentru arealul nostru, mai potrivit decat cel latinesc "montanus" si poate si chiar decat cel englezesc "Tree Sparrow" - vrabie de copac. 









       In opozitie cu cea "de casa" vrabia de camp se gaseste preponderent pe largile deschideri salbatice ori cultivate de la cele mai joase altitudini pana sus spre munte. Vara si primavara prin orase si localitati cea mai des intalnita este cea "de casa". Ajunge si ea la camp dar raportul mediu antropic - mediu salbatic e inversat intre cele doua specii. Mai ales vara si primavara, pe timp de iarna stoluri de varbii de camp se aseaza cu spor si placere si in orase si sate. 
        Deci nu e deloc exclus sa vezi vrabii de casa la camp si vrabii de camp printre case. Infatisarea lor te ajuta mult mai direct si sigur in identificarea lor comparativa. 
       Vrabia de camp este acea vrabie care are o "floricica" in obraji, o pata negrie simpatica pe obrazul alb, pata ce lipseste complet la cea de casa, atat la femela cat si la mascul.










Femela vrabiei de casa, cu penajul ei monoton cafeniu este cea mai pasibila de confuzie cu vrabia de camp dar acest criteriu al bobitei din obraz nu da gres. Cu atat mai mult cu cat el se gaseste si la masculul si la femela si la juvenilul de vrabie de camp, e un penaj specific uniform la acesta vrabie. Nu are dimorfism sexual ca vrabia de casa. Se pare ca o idee penajul femelei ar fi mai sters dar practic nu se deosebeste de mascul, acelasi desen, aceleasi culori in penaj , aceeasi marime. 
         Vrabia de camp este foarte putin mai mica decat cea de casa dar acesta mica diferenta e destul de imperceptibila in teren, chiar si atunci cad formeaza stoluri comune. Se intampla si asa ceva mai ales iarna.



        In general insa fiecare specie sta cu ai ei, grup sau chiar adevarat stol de zeci si zeci de indivizi, mai ales cea de camp. 
Asa am vazut-o cel mai des, in grupuri galgioase, foarte ciripitoare, pe diverse plante cu seminte, mai ales pe arbusti, le place sa umple crengile acestora cu ciripit.










 Le place foarte mult pamantul balegarit, stau si cauta la sol insecte si alte resturi comestibile in zona unde s-a imprastiat ingrasamant natural sau in zonele cu multe animale domestice mari.  Nu depind de sursele de hrana provenite din activitatile umane, se pot descurca foarte bine chiar si in cele mai adanci salbaticii cu o gama foarte variata de hrana animala si vegetala. 






       Exista materiale unde se spune despre vrabia de camp ca s-ar aduna in stoluri doar in afara sezonului de reproducere. In realitate grupurile mari de vrabiute galagioase pot fi observate si primavara si vara, cu atat mai mult cu cat vrabia de camp prefera sa cuibareasca in colonie. Cuibarirea ei este cavernicola, are nevoie de scorburi, nise, gauri, uneori foloseste cuibul berzelor. Cuibarirea in colonie ii este uneori dificila, negasind asa multe locuri disponibile alaturate mai poate cuibari si in perechi separate dar tendinta ei este totusi gregara, o pasare foarte sociabila. Desigur ca are relatii destul de complexe cu semenii ei, adaptabilitatea si succesul speciei se bazeaza pe insusiri demne de admiratie.







 La noi in general vrabiutele sunt destul de iubite si tolerate de oameni, foarte rar se mai gaseste cate cineva suparat pe vreun bob furat de pe langa magazie dar in general nu exista ideea ca ar aduce pagube. Dimpotriva, e apreciata pentru harnicia ei in a aduna insecte suparatoare din zona rurala astfel ca oamenii au in general un sentiment de simpatie sau cel putin de toleranta pentru vrabiile de camp. Inca e o pasare destul de raspandita si usor de intalnit, aproape in orice plimbare la camp in orice regiune a tarii.





























           

Un comentariu:

  1. ce dragalase sunt! am citit intr-o revista ca vrabiilor le plac resturile de patiserie. la mine, aceste pasari nu moare de foame nici cand afara era doar putin frig, nici cand gerul era in plina desfasurare. in apropierea locului de adapat al pasarilor, ciugulesc si cele din curte si cele coborate din cer.
    Alina.

    RăspundețiȘtergere