Translate

luni, 20 ianuarie 2014

MUGURAR  (2) - Pyrrhula pyrrhula
















       Iarna blanda si uscata ca un fel de octombrie amabil. Desi suntem in miez de iarna nici macar bruma sub pasi nu mai gasesc dimineata la rasaritul soarelui. Ma plimb lejer si comfortabil in crangul meu preferat de la poalele muntelui. 20 de mierle, 10 sturzi de vasc si 5 botgrosi se framanta printre arborii incarcati de bobite rosii, galbene , negre sau albastre. Stejarii stau drepti cu frunzele uscate incremenite pe ramuri.



        Pitigoii mari canta a primavara. Glasciorul lor se aude dintr-odata acompaniat de niste fluieraturi melodioase, cand mai adanci ca un sunet de nai cand mai cristaline ca un cantec de flaut. Au sosit in gradina mea secreta mugurarii.
 

Mai vazusem  aici o singura data o pereche demult. Acum venisera multi, multi...veneau in valuri de cate 8-9 si se asezau pe stejari si pe ciresi salbatici. Nu mai mancau seminte de frasin ca seria cealalta de mugurari vazuta acum trei saptamani intr-o padure de deal. Acum mancau chiar muguri. 






       Cei mai multi dintre ei tacuti, cu cioculetele pline de mugurul fraged, cu capul in sus, cu capul in jos, cu fata si cu spatele. Orice pozitie ar fi luat spre mine tot frumosi ramaneau. 








Si acum tot varful pomilor inalti il preferau, acolo pareau sa fie mugurii cei mai gustosi.









 Acolo in varf dadeau semnalul si altora ca au gasit hrana buna. Nu sunt egoisti mugurarii. In timp ce grupul se hranea unul din ei ramanea sa cheme prin fluieratul lui alti si alti tovarasi. De data aceasta rosul intens specific lor stralucea in toata puterea lui, fara perdea de ceata. Nu era cerul chiar senin dar cel putin atmosefera era limpede. 






        Inca un pas, ca sa se vada pasarea si mai mare si mai frumos in poza, inca un pas si inca unul pana cand incalc granita si raman fara ei. Drept pedeapsa imi zoboara in alt copac, la 100 metri in spate, ca sa iau totul de la capat. Dar n-o mai iau. Uneori "pedeapsa" pentru incalcarea permisunii de apropiere e asa de dura incat imi zboara dusi de tot si pentru totdeauna. Asa ca ma multumesc sa-i admir in zare si sa le ascult fluieraturile catifelate.











Noiembrie 2017
















2 comentarii:

  1. foarte bine surprins, e superb!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie imi place cand ii "surprind""..sunt foarte simpatici asa, rosculeti...In popor prin unele regiuni chiar asa li se si spune- "rosculeti"

    RăspundețiȘtergere