PASARI DIN ROMANIA: octombrie 2013

joi, 24 octombrie 2013

TICLEAN DE STANCA, Sitta neumayer

O pasare balcanica despre care nu stiu in ce masura s-a raspandit si la noi. Uneori apare in lista pasarilor ce traiesc la noi in tara, uneori nu. Ocupa versantii pietrosi ai Balcanilor, muntii Greciei, Turciei si observ ca urca si la nord de Dunare in Carpati daca are conditii prielnice.

Si de ce n-ar avea? Locatia unde l-am vazut e un taram stancos prin excelenta, cu un climat bland asemanator celui balcanic. Ma aflam in Cheile Bistritei, la intrarea in rezervatia Parcului National Buila Vanturarita din Muntii Capatanei, nordul Olteniei.

Chiar la intrare in chei, in zona manastirilor de sub piatra sau aninate pe versanti , pereti inalti si primejdiosi de stanca si numai stanca te inconjoara din toate partile.

Stanca de calcar cu forme ciudate, cu pesteri de pustnici si grote mici si mari, cu gauri, cu bolovani desprinsi si taiati din munte de apa. Vegetatia insa nu se da deloc batuta si copaci mari isi infig radacinile in piatra ridicand paduri, tufisuri, palcuri in trepte si brauri de verde.

Ma aflam in aceste chei, intr-un moment de repaus fortat. Se asternuse o ploaie rapida de vara,cand cu soare, cand cu nor, cand puternica, cand usoara.

Locurile de adapost erau multe si variate. Uneori chiar stanca aninata amenintator deasupra capului facea umbrela. Ma uitam de-acolo cum ploua frumos, cand deodata am auzit un cantec deosebit de pasaruica, un cantec ce-mi era complet necunoscut. Pe ultimele picaturi ale ploii un cantaret al padurii isi canta de zor aria, cu un glas puternic si sonor, melodios si cu fraze destul de lungi. Semana putin cu glasul pitigoilor insa aceia nu canta niciodata asa prelung, ci doar note scurte. Era in mod cert ceva ce nu mai auzisem asa ca am sarit in sus in cautarea pasarii. Am gasit-o relativ repede dar din pacate isi incetase cantecul si nu am reusit sa-l inregistrez. Chiar ca era o pasare necunoscuta. Burta complet alba, un cioc mai lung si mai puternic decat al ticleanului obisnuit, ii dadea cu totul alta silueta. Ticleanul de stanca isi cauta hrana si traieste mai mult pe stanca dar mai urca si in copaci, mai ales in copaci ca cel din fotografie, copac complet uscat, cu o scorbura buna de cercetat pe care ticleanul de stanca parea ca o cunoaste bine.

Nu seamana cu nicio alta pasare dar ar trebui sa spun cateva criterii de diferentiere fata de juvenilul de ticlean comun care ar putea avea o burta mai putin portocalie. Posibilitatea ca pasarea din imagine sa fie un juvenil pentru mine e inlaturata din start datorita ariei lungi si elaborate pe care l-am auzit cantand-o. Juvenilii nu sunt cantareti. Am gasit pe net o inregistrare sonora cu ticleanul de stanca si se potrivea perfect. In plus, juvenilul de ticlean comun isi capata culoarea rosietica pe burta destul de devreme, cand inca are acel aspect pufos, zburlit, rotunjor,cu coada scurta. Ticleanul din Cheile Bistritei din Valcea are aspect de pasare matura, coada lunga , cioc prelung. Deespre cioc pot sa spun ca si la ochi si pe poze mie mi s-a parut mai lung decat cel al ticleanului comun dandu-i cumva o alta infatisare. E o diferenta insa destul de greu perceptibila, doar pentru cei obisnuiti sa vada des ticleanul comun in cele mai diverse posturi.

In rest e cam de aceeasi marime cu ticleanul obisnuit doar ca e adaptat si a cucerit un alt habitat, pe cel stancos din zonele indulcite de curentii calzi mediteraneeni si submediteraneeni. Si culoarea alba de pe burta e data de aceasta adaptare la mediu unde stancile calcaroase sunt albe in principal. Cred ca si ciocul il are mai lung deoarece crapaturile dintre pietre pot fi mai adanci decat cele din scoarta copacilor. Nu se da insa inapoi nici de la inspectarea copacilor din zona stancoasa. Ca si ticleanul comun isi face si provizii in diverse scorburi si gauri naturale de aceea isi cunoaste foarte bine aceste mici " camari" situate pe teritoriul lui. Tot in astfel de crapaturi in stanca si cuibareste. insa se pare ca isi imbunatateste mult locul facandu-i pereti lipiti cu lut amestecat cu iarba uscata, pene, fulgi si chiar pune mici obiecte cu rol decorativ la intrare.
Nu migreaza iarna, insa nu stiu daca cumva acest ticlean din Muntii Capatanei se retrage mai la sud din fata zapezilor sau ramane la stancile lui.

luni, 21 octombrie 2013

TICLEAN, Sitta europea

juvenil (pui zburat din cuib)

Putine pasari au mai ramas acum in padurile colorate de toamna...Uneori trec zeci de minute in sir si nu se aude decat fosnetul frunzelor in cadere. Cad multe deodata, uneori in ploaie, alteori solitare si plutesc mult in aer pana sa ajunga linistite pe sol. Ai iluzia ca zeci de pasarele zboara printre crengi, in stanga si in dreapta, la fel ca primavara. Dar tacerea te contrazice. Cand si cand se mai aud doar ciripelile cristaline ale pitigoilor sau caraitul strident de gaite.
In pozitii orizontale sau verticale, prelungi sau ovale, atarnand de codite moi, partial desprinse dar inca nehotarate in cadere, mii de frunze moarte in culori si nuante nesfarsite imita culorile si miscarile pasarelelor vii... Sau e invers?

Ticleanul seamana cu una din aceste frunze de toamna, rosietic portocaliu pe burta, albastru violet pe spate si alungit pe langa ramuri ca o frunzulita nastrusnica si indecisa in caderea ei.

Se misca cu capul in jos, cu capul in sus si in toate partile, cu trupul lui mic si alungit ca o mica barcuta sau ca o frunza rasucita elegant la ambele capete.

Mananca tot felul de insecte si viermisori de pe scoarta copacilor si cuibareste in scorburi. Daca scorbura e prea larga la gura micsoreaza intrarea cu lut.

Toamna si iarna, cand insectele dispar, trece pe tot felul de seminte si fructe oleaginoase pe care le deschide cu multa pricepere. Are un cioc lung , atat fin ca sa patrunda in toate crapaturile scoartei cat si puternic si abil pentru a deschide diverse fructe si seminte. In parcuri primeste si seminte sau inspecteaza resturi alimentare de la oameni.

L-am vazut cam in toate padurile, si de foioase si de conifere, singura conditie pare sa fie existenta arborilor maturi, cu scoarta bine formata. Se gaseste mult si in parcurile mari , batrane si stufoase care de fapt nu sunt altceva decat petece de padure in mijlocul asezarilor umane.

Una din cele mai frumoase amintiri cu ticlean le am din parcul din Buzias, judetul Timis, unde gasisem un ticlean care imi manca din mana. Nici macar nu era vreo iarna, era in plin generos aprilie insa acel ticlean era atat de imblanzit ca venea la mana omului. Nu atat "bland" era cuvantul cel mai bun, mai curand avea o mutrisoara curajoasa, curioasa, neastamparata si pofticioasa. A fost singura pasare salbatica pe care am vazut-o venind la mana, ma refer la pasarelele mici de padure. Altfel am mai vazut lebede si pescarusi pe litoral primind mancare de la oameni, desi nu chiar din mana ci data mai la distanta. Ticleanul din Buzias insa chiar venea si se aseza pe degete ca sa ia mica semincioara oferita, sau chiar firimituri de paine. Era foarte simpatic, ca penaj si comportament.

In padurea larga ticlenii sunt destul de salbatici desi nu exagerat. Intotdeauna sunt curiosi si asta ii face sa se apropie, sa dea tarcoale in preajma omului nou aparut printre copacii lui.

Pot fi admirati indelung, si in paduri si in parcuri, cum se plimba pe scoarta copacilor, cu capul in sus, cu capul in jos, rasuciri stanga dreapta. La pozat asta e mai problematic, cu atat mai mult cu cat isi face plimbarile in cautarea hranei in locurile cele mai intunecoase parca.

Poate de aceea ticleanul nu e cunoscut de foarte multa lume. Altfel culorile lui l-ar face deosebit de placut multora. Are spatele albastru si burta rosietica, portocalie mai exact. Vazut de aproape sau in lumina puternica pare colorat ca o pasare exotica. In realitate insa, in natura, culorile apar estompate, niste umbre miscatoare in padurea intunecoasa. Se gaseste cel mai des de-a lungul scoartei copacilor batrani, de aici si denumirea de scortar care i se mai da in unele regiuni. La noi in Oltenia i se spune "ticlean", e si un orasel cu numele de Ticleni, poate candva o fi fost plin de ticleni pe-acolo , nu stiu.