Translate

miercuri, 27 noiembrie 2013

PITULICE MICA - Phylloscopus collybita


























       Nu era deajuns cat sunt de mici toate pitulicile, mai trebuia sa existe chiar si pitulicea zisa mica. Aproape un pleonasm. 


















S-ar putea sa fie chiar cea mai raspandita la noi, dar asa cum le vezi,deseori pe fuga si de departe, poate fi usor confundata cu pitulicea fluieratoare.




       Diferenta de marime exista dar e practic invizibila. Lungimea pitulicii mici este data in determinator la o medie de 11 cm, iar a celei fluieratoare  la 11, 5 cm...O jumatate de centimetru poate avea importanta in masuratorile stiintifice pe exemplare capturate, asa vioaie cum umbla ele prin natura nu se cunoaste.





       Un criteriu practic de diferentiere este culoarea picioarelor. Pitulicea mica are piciorusele de culoare inchisa, negre, negricioase, cel mult maron inchis pe cand pitulicea fluieratoare, cu care seamana destul de mult in penaj, le are galbene, deschise. Si ciocul pitulicii mici este mai inchis la culoare. Per ansamblu are culori mai reci in aparitia ei decat sora ei fluieratoare. Penajul este brun, de multe ori apare brun verzui, mai ales in mijlocul frunzisului. 
















          Si mai ales in frunzis poate fi vazuta pitulicea mica. Si tot acolo se face si nevazuta, repede-repede. Se misca foarte rapid, uneori pare un titirez care se invarte fara noima, in cerc...e una dintre cele mai vioaie pasari. Cand ma supara, mi se pare chiar agitata, nu-i mai zic "vioaie". Ma supara doar din vina mea, ca nu sta pe loc s-o pozez, ca si cand alta treaba mai importanta nu ar avea ea decat sa-mi stea mie si sa-mi zambeasca la aparat.











       Si chiar are multe de facut...Soseste din migratie prin a doua jumatate a lui martie, se pare ca doar masculul mai intai. 



















Acesta cauta un teritoriu perfect pentru hrana si cuibarit si incepe sa cante si sa zboare frumos si fluturat ca sa atraga o femela. Nu trece mult timp si perechea se formeaza. Cuibul si-l fac in tufisuri, arbusti.. le plac lizierele, perdelele cu mult subarboret, livezi salbaticite, parcuri lasate mai naturale, garduri vii incalcite...acolo isi gasesc si locul de cuib, destul de aproape de sol, dar si hrana. 




       Se pare ca rolurile la cuib sunt destul de bine impartite, cu clocitul si hrana puilor se ocupa doar mama iar tatal se ocupa de paza si protectie. Ataca orice alta pitulice care ar vrea sa-i incalce teritoriul dar si alte pasari ce ar putea fi un pericol pentru oua si pui. Doar cu uliul pasarar nu se poate pune, acesta isi mai ia tributul din cand in cand.
       Este o pasare insectivora, doar uneori spre toamna mai ciupeste si din fructe. Asa cum se misca de repede printre crengute pare ca se hraneste tot timpul. Mananca foarte multe musculite dar si alte insecte si nevertebrate.






       In fiecare sezon cald creste doua randuri de pui, de obicei cam 4-5 pui la fiecare ponta. Unii dintre ei mai cad prada rapitorilor, asa micuti si neajutorati cum sunt. Spre sfarsitul verii ,cand stau oarecum impreuna cu noile generatii de pui, pitulicile mici sunt aproape nelipsite din orice loc impadurit si inverzit. Pe la sfarsitul lui septembrie dispar din paduri si livezi in mare majoritate, se retrag pentru iernare mai la sud, in general in jurul Mediteranei.



Aprilie 2015









   24 decembrie 2015, un exemplar de Philoscopus collybita, subspecia abietinus in tufisurile din apropierea Slatinei. Subspecia abietinus e o subspecie din tinuturile scandinave dat si mai departe spre est, spre Ural si toata jumatatea nordica a Rusiei europene.




Pe 29 octombrie 2016, mai multe pitulici mici pe langa Olt, neplecate in migratie, sau poate sosite din Europa nordica