Translate

sâmbătă, 14 septembrie 2013

LACAR MARE - Acrocephalus arundinaceus


















       S-ar putea ca lacarul mare sa fie o pasare mai comuna decat am perceput-o eu. Desi m-am plimbat pe malul multor lacuri, in diverse regiuni, abia anul acesta am zarit-o din abundenta, in zonele umede de la varsarea Siretului in Dunare.
       Valea Siretului de Jos, in sensul ei larg, de lunca si culmi domoale din zona adiacenta Siretului mare si lenes ajuns la capat de drum, este o zona fertila, uneori binecuvantata, alteori coplesita de ape si soare, o zona bogata in pasaret. Pamanturile manoase sunt deseori impartite, incadrate de canale si fagase de apa inconjurate de stuf. Pe firele acestea de stuf, leganate in bataia vantului parca mereu prezent, cantau de mama focului aceste pasari maronii, nu foarte mici, dar nici foarte mari.


 Cantec, poate e mult spus... Un fel de pacanituri, de note sparte, de sunete de motor stricat, totusi legate intre ele si prin cateva sonoritati melodioase.
      











          O zi torida de vara. Intinderi nesfarsite de galben prin care serpuia soseaua ca o alta apa curgatoare. Relieful nu mai avea rabdare sa se astearna plat si domol ca pana atunci, se razvratea in cute si inaltimi din ce in ce mai mari. O privire fugara peste umar si zaresc pentru o clipa o stralucire de albastru intens, un ochi rotund de apa cazut intre dealuri. 




Adancimea asezarii lui intre rape inalte ii dadea profunzimea culorii, un albastru inchis purificat de orice nuanta straina de verde sau cenusiu.




       Un lac frumos, cu nume de pasare, cu nimic mai prejos ca surpriza a asezarii si frumusetii fata de lacurile glaciare care tot asa se ivesc neasteptate si incorsetate de piscuri marete. Atunci in iunie m-a surprins pitorescul acelor locuri , acum in septembrie am putut vedea la stirile despre inundatiile in tinutul descris aici de mine ca aceasta frumusete salbatica are uneori un pret la fel de salbatic. Povarnisurile cand acute cand line dar de mare amplitudine ca suprafata pot conduce torenti si ziduri de apa fioroase si neasteptate care sa umple vaile nu numai cu lacuri de safir ci si cu volburi de namol si moarte.



        La sfarsit de iunie insa, aceste peisaje incremeneau in memoria mea si a aparatului ca niste guri de rai idilice, sate mari si linistite ascunse intre cutele unui covor moale de lanuri de grau si porumb, un lac inconjurat de milioane de spice de grau neculese, unele inca semete, indreptate spre cer, altele aplecate sub responsabilitatea rodului.













       Nestiind locurile abia am gasit un drumeag departat care permitea parcarea in siguranta a masinii in afara soselei si care parea sa promita ajungerea la lac. Cuprins intre dealuri lacul se mai zarea slab, ca o piatra rotunda de inel intr-o montura de aur.


Coborarea in afundul acelei vai se facea pe o poteca de liniste adanca, sub un soare arzator de aproape 40 de grade. 






Si totusi acel drum pe care il credeam o corvoada s-a dovedit a fi poate si mai interesant decat lacul in sine. Suieratul vantului printre spice si fire de stuf a fost acoperit de cantecul indraznet si original al lacarului mare.







 La fiecare 50 de metri de stuf isi incepea domnia un nou lacar care tinea sa-si prezinte melodia. Nu toti lacarii aveau la fel de mult curaj. Unii isi incetau melodia si se afundau adanc in stuf. Doar unul dintre ei parea si neinfricat si foarte increzator in arta sa pe care nu se sfia sa si-o prezinte publicului ciudat aparut deodata si de nicaieri. Un cantaret nebun si un public pe masura, fiinte bipede luate prin surprindere de soare, cu tricourile in cap pe post de palarii sau "prosoape"arabesti anti insolatie. Un concert cu soarele in cap, nici rasarit nici apus ci autentic miez de vara si de zi. Ca tabloul ciudateniilor sa fie complet, lanul de grau rasuna de cantec de cuc. "Zbor deasupra unui cuib de cuci". Un lan de grau fara ciocarlii, pitpalaci sau greieri, un lan de grau plin cu cuci. Oare erau "puii" lacarilor ?





       Peste tot pe unde m-am plimbat pe Valea Siretului de Jos m-a frapat combinatia aceasta intre prezenta abundenta a lacarilor mari si a cucilor. 
       Lacarii sunt una dintre pasarile gazda preferate de Cuculus canorus pentru depunerea oualelor. Daca intr-adevar intuitia mea e corecta si marea abundenta de cuci din zona e legata de marea abundenta de lacari atunci nu pot decat sa observ cat de benefica pare simbioza pentru ambele specii. Teoretic cucul doar paraziteaza cuiburile lacarilor sau altor pasari , aducandu-le doar daune si moartea propriilor pui. Aici insa totul arata o atmosfera de pace, colaborare si prosperitate pentru ambele specii. Lacarii mari isi stapaneau voiosi intinderile de stuf iar cucii stapaneau restul, lanurile de grau, insulitele de ciulini pe terenurile virane, cablurile si stalpii, ba chiar si o cruce albita de urmele sederii lor indelungate pe acel promontoriu preferat. 









         Nu pot sa trag o concluzie finala atata timp cat nu stiu exact unde anume isi pun ouale marea multime de cuci din luncile si dealurile Siretului. Totusi am pus pozele cu cuci la capitolul dedicat lacarului pentru ca banuiala mea e ca toti acesti cuci sunt "copiii'' infiati ai lacarilor. Desigur, trebuie sa existe si o generatie de lacari tineri si probabil ca interventia cucului face ca specia lacarului sa nu se auto-aglomereze prea tare in aceste tinuturi atat de propice lui. 






       Lacarul mare isi face cuibul intre firele de stuf, acolo se hraneste, acolo canta, acolo traieste . Din cate am vazut eu nu pare sa se desprinda de petecutul lui de stuf. O face doar toamna cand pleaca la sud, e o pasare migratoare. 

















       Cred ca cel mai bine poate fi reperat in stufarisuri prin cantec, altfel culoarea lui maronie cu gusa albicioasa il face destul de greu observabil. Doar cand isi alege varful firelor, spicul de stuf, ca loc de cantat sau observatie poate fi vazut mai usor. Altfel daca el decide sa se ascunda va fi bine ascuns.













2 comentarii:

  1. are un cantec foarte puternic, insa placut auzului!
    sunt foarte frumoase peisajele!
    Alina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, asa e, ai dreptate...e un cantec mai curand simpatic decat "strident" cum mi-am permis eu sa critic artistul pe nedrept..Pe film cantaretul se lansase deja intr-o arie elaborata si destul de frumoasa, dar mai scotea si niste sunete mai ciudatele din cand in cand..artist modern..

    RăspundețiȘtergere