Translate

marți, 16 aprilie 2013

CUCUL (2) - Cuculus canorus















       Am tone de fotografii cu pasari cu capul intretaiat, acoperit de crengute, fire de iarba sau stuf. La inceput numeam asta "ghinionul naibii", apoi doar ghinion, apoi am inceput sa ridic din umeri si sa le numesc simple intamplari fara efecte. Privind multe fotografii de pe net am observat ca incep sa indragesc aceste cadre numite de specialisti  "cu fundal haotic si aglomerat" sau chiar ratate si demne de aruncat la gunoi. De cele mai multe ori tocmai in aceste poze buclucase subiectul se ocupa cu cele mai inedite si nastrusnice indeletniciri la adapostul unui asemenea hatis inestetic.
Incercand sa observ pasarile mai mult decat butoanele aparatului in timpul scurtelor mele intalniri cu ele am ajuns la concluzia ca aceste crengute nu trec deloc intamplator peste capul pasarii. Sunt pasari sperioase, timide , sfioase, dar si curioase in acelasi timp si isi ascund capsorul pe dupa crengute exact ca un copilas timid care te priveste printre palmele rasfirate peste ochi.
       Eu nu folosesc deloc pande sau ascunzisuri. Pur si simplu, cand ma intalnesc cu pasarea incep sa o fotografiez de la distanta la care imi permite, privindu-ne oarecum frontal.Ei, mai schitez si eu ca ma ascund dupa o tufa si niste crengute si tot asa face si pasarea. Initial am avut tendinta sa rad de pasarile astea prostute care isi baga capul ca strutul in nisip lasand afara un ditamai posteriorul gras la vedere (se pare ca asa ar face strutul, nu am avut privilegiul sa verific si sa fac poze ""fara cap" strutilor africani) Asa fac si unele pasari de-ale noastre, isi ascund capul dupa o creanga si de-acolo ma privesc razant cu cate un ochisor strecurat printre doua frunze si doi mugurasi.
        Va dati seama insa ce tare se amuza pasarea vazand ditamai mamiferul biped crezand ca se strecoara smechereste dupa o tufa si trei crengi trosnind la bete si frunze uscate ca un elefant intr-un magazin de portelan si tacanind de zor la un aparat care a gasit de cuviinta sa contina tot felul de melodii si pacanituri, si sfaraieli si zurgalai la fiecare butonare.Eu cred ca amuzamentul maxim este cel care le impiedica sa zboare deindata, lasandu-mi iluzia ca as putea sa le trag cateva cadre de nadejde si bine ''focusate" in jungla de crengute .
       Cred ca acest cuc din imagini povesteste si azi pe la prieteni ce a patit el in timp ce ciugulea linistit prin iarba. Parea un taram de nepatruns, un dig la Dunarea umflata care abia mai facea fata. Padurea de salcii era deja inundata, la fel si pasunile si un siloz mare asezat din comoditate in buza fluviului. In mijlocul apei mari trona o frumoasa salcie singuratica.

        Admiram forta apelor de primavara cand am observat in iarba un capsor frumos de cuc. Dupa ce i-am facut doua poze la repezeala  cucul s-a suparat pe mine si a zburat in padurea inundata.


 Restul a fost un joc de v-ati ascunselea, un joc de-a copilul sfios care ma priveste pe dupa degete sau dupa fusta mamei.Imi place cand regasesc la aceste fapturi minunate gesturi atat de familiare si universale. Imi place sentimentul acesta de fraternitate, micile punti care se leaga timid si fragil intre toate creatiile naturii.







      





        Am mai intalnit multi astfel de "copii sfiosi" ai padurii - sturzul de vasc, macaleandrul, pantarusul, mierla, silvia, pitigoii, pitulicile si poate si altii. Am o intreaga colectie de ochisori mici ca niste margeluse stralucind sfios dar plini de viata intr-un ocean de frunze, crengute, fire de iarba sau pietricele.
Cuc, iunie 2013..in Valea Siretului de Jos..foarte multi cuci, specia prospera in acele locuri.
       


























Cuc, toamna inainte de migratie, pe la mijloc de septembrie















Primavara, mai 2016











2 comentarii: