Translate

joi, 7 martie 2013

MIERLA-DE-APA  - Cinclus cinclus








       Mierla-de-apa este o pasare speciala pentru mine, atat datorita frumusetii ei proprii cat si din cauza locurilor deosebite in care am zarit-o pentru prima data.
       O pasare a raurilor furtunoase de munte cu apa limpede dar inspumata de alergatura ei viforoasa printre stancile taiate din inaltimi.



      

        Eram pe un astfel de rau de munte in Parang. Stanci multicolore slefuite in podeaua albiei sau aduse de departe se insirau intr-un labirint salbatic de-a lungul firului de apa.
       



       



     Apa viforoasa ca un torent si totusi limpede si curata cadea in multiple cascade cu un zgomot asurzitor. O biata caprioara care incercase sa traverseze acest labirint-capcana de piatra si viitura necrutatoare zacea moarta cu picioarele prinse intre doua lespezi enorme. Ceea ce paruse a fi un pod natural care sa-i usureze trecerea peste rau fusese de fapt chemarea mortii.


  

        Maluri inierbate, inalte sau joase inundate de apa, picuri de pe versanti udand perdele inalte de vegetatie acvatica, izvoare aducand oxizi de fier colorati din strafundul pamantului si depunandu-i pe pietre intr-un curcubeu de nuante.














       In aceste tonuri de cafeniu rosietic, galben, portocaliu, violet si verde se misca cu agilitate o pasare deosebit de eleganta in haina ei ciocolatie cu "camasa" de culoare alba inspumata ca o dantela.




       I se mai spune si pescarelul negru. Numele de pescarel este foarte potrivit intrucat ocupatia ei continua este pescuitul diverselor gaze si larve, pestisori din apa cristalina a raurilor montane. Cat depre "negru" parca n-as zice ca e cel mai nimerit cuvant. Haina ei are culori de ciocolata, de la cafeniul inchis de ciocolata amaruie de pe spate pana la tonurile catifelate si calde de ciocolata cu lapte de pe cap si gat. Pata alba de dantela de pe piept intregeste eleganta, curgand ca un jabou pe un costum elegant.


       Cu mai multe straturi de puf la baza penelor pare o pasare rotunjoara, bine implinita.Acest puf ii este foarte necesar si vara, pentru a nu lasa apa rece sa patrunda la piele, dar si iarna cand se cufunda fara grija pe sub crusta apelor semi-inghetate de munte.
Tot ca adaptare are o glanda uropigiana cu secretie insemnata, penele ei fiind perfect unse si impermeabile. Mai are si o membrana nicitanta (a treia pleoapa) de care face deseori uz protejandu-si ochii cu pelicula alba dar prezervandu-si vazul ascutit. Pe acest vaz deosebit se bazeaza in pescuitul ei, cerceteaza raul fara incetare, la suprafata lui sau pe sub apa.Se poate deplasa pe sub apa si poate sta scufundata perioade mari, se scufunda in apa intr-un loc si iese cativa metri  mai departe.
       Isi are teritoriul ei bine determinat. Inainte vreme, cand erau mult mai numeroase, oamenii de la munte chiar foloseau aceste lungimi de "mosii" de mierle-de apa drept unitati de masura la indemana in pustietatile muntelui.
       Am avut norocul sa o vad intr-o scurta fluturare deasupa apei si am pornit in urmarirea ei. Urmarire grea, caci terenul era extrem de accidentat, cu bolovani colturosi, cu pietre umede, cu tufisuri si ierburi stropite de apa, cu maluri abrupte inalte si macinate de scurgeri de ape de pe versanti. Am reusit s-o fotografiez intr-un scurt moment cand parea sa fi uitat de mine si scruta ceva in adancul apei limpezi.Si-a folosit chiar si pleoapa suplimentara pentru a se feri de imprastierea fina a stropilor unei cascade.   



















M-am uitat si eu intr-un ochi de apa mai linistita si am vazut doar o multime mare de mormoloci inotand prin unda. Astfel de vietati minuscule pandeste mierla-de-apa si le pescuieste neincetat, pentru ea si pentru puii ei. Uneori poate mai prinde si pestisori insa dieta ei e majoritar insectivora, tot felul de insecte si larve si alte fapturi minuscule din albia paraielor mari de munte.


      Cuibul si-l face in locuri de ea stiute in imediata apropiere a apei - gauri naturale in malul stancos, causuri printre bolovani, printre impletitura de radacini spalate de apa, oriunde gaseste un loc  propice si imposibil de ajuns la el altfel decat in zbor.
       Iarna ramane la noi si doar in vremurile excesiv de inghetate se pare ca ar cobori si pe apele mai de ses. Eu am vazut-o insa doar in cel mai propriu si adecvat cadru al ei natural si anume raul vijelios dintre cheile abrupte ale muntilor, in locuri putin umblate, salbatice. Locuri unde te intalnesti pe firul apei cu caprioare sperioase, cu ierunci care te ademenesc sa le cauti prin tufisuri in ascunzisul lor grabit, locuri unde stai cu oarecare emotie si incordare sa nu te intalnesti fata in fata cu ursul. Intalnirea cu mierla-de -apa, stapana acestor frumuseti neimblanzite ale muntelui, ramane una dintre cele mai emotionante si aventuroase experiente.





















iulie 2017, probabil al doilea rand de pui












sept.2017













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu