Translate

luni, 4 februarie 2013

PELICAN (1) - Pelecanus onocrotalus


















       Am citit pe unele bloguri de natura o anumita blazare, o anumita saturatie in a privi si fotografia pelicanii. Fericiti acei cautatori de comori naturale aflati intr-un preaplin de satisfactie cu aceste pasari magnifice. Eu sunt departe de a-mi pierde uimirea si bataile rapide ale pulsului in fata unui peisaj cu pelicani. Pentru mine inca sunt simbolul vacantei supreme, in libertate absoluta. Spectacol de frumusete si uitare de sine.
       Toate intalnirile mele cu pelicanii mi-au ramas intiparite in memorie ca aventuri pe un alt taram. Fie si colonia de pelicani de pe lacul Tabacariei din Constanta, si acea masa mare de pasari albe, intrezarite printre stuful semi-urbanizat imi dadea senzatia ca asist la o priveliste pentru initiati.







      Totusi adevaratele intlaniri memorabile cu pelicani au fost cele in deplina salbaticie.
       Prima mea intalnire cu un pelican liber si independent a fost intr-un...sat. Dar ce sat... un sat pitoresc, salbatic si sarman, cu casute rasfirate prin podisul pietros, cu garduri scunde din piatra. In acel sat peste oamenii modesti trona ca rege un mare pelican aflat pe lacul din mijlocul localitatii dimpreuna cu gastele gospodariilor sarace.
       Atunci am vazut pentru prima data de-aproape intreaga frumusete a acestei pasari. Isi usca aripile intinse la soare, singur si imperturbabil. Penajul era alb imaculat, matasos ca un voal de mireasa in bataia vantului. Exotic si minunat era insa capul si penajul din jur batand in roz, alb si portocaliu. Intr-adevar aceasta pasare rara aduce pe meleagurile noastre ceva din culorile continentelor exotice. Romania se bucura de onoarea de a gazdui cele mai numeroase exemplare de pelican din Europa, continent nordic cu pasaret mai sobru, desi elegant.
       Pe vremuri pelicanul fusese declarat "monument al naturii". Nu stiu daca se mai foloseste terminologia  stiu insa ca i se potriveste de minune, mai ales acelui exemplar in haina de primavara zarit de mine in Podisul dobrogean, pe ochiurile lui de apa.

       O alta intalnire cu pelicanii am avut-o intr-o zi cu ploaie si ceata. Se pare ca e o conditie a naturii, tacit impusa mie pentru privelisti minunate cu pasari.
       Intr-o campie nesfarsita de grau am vazut deodata pe marginea soselei o gasca. Parea o gasca cenusie domestica trimisa la pascut dar oare de cine ca nu era nici un sat in apropiere. Desigur mi-am dat seama ca e salbatica si am coborat in camp. Era un stol de circa 50 de gaste de vara, foarte tematoare de apropierea mea. Pe intinderea verde crud a graului am zarit deodata o pata mare alba ca de zapada.



 Era un mare stol de pelicani. Am lasat departe orice gand la ploaia care imi stropea fata, la noroiul care incepea sa se astearna pana la genunchi si am pornit spre intlanirea cu pelicanii. 
      Erau niste pelicani frumosi si lenesi care se odihneau in grau.



 Nu prea aveau chef de mine dar nici nu prea se sinchiseau. La fel ca oricare alta pasare aveau pretentii insa la o anumita distanta regulamentara. Eu incercam sa-i pacalesc cu cativa pasi in plus ei incercau sa ma pacaleasca si sa ma atraga in directii necunoscute. In jocul acesta mi-am pierdut orice reper si simt de orientare si m-am trezit in mijlocul campiei imense inconjurata de ceata si batuta de ploaie - doar eu si pelicanii si valurile verzi ale granelor ondulandu-se usor sub vant.



       Pe fotografii apar in zare niste dealuri, stufaris si chiar si liniile dizolvate in ceata ale unei asezari umane. Ori ma hipnotizasera pelicanii  ori la ochi chiar nu se vedeau, mult timp m-am gandit ca ferma aceea pe un deal si chiar dealurile insele probabil sunt vreo Fata Morgana.







       Am lasat zborul de sirena ademenitoare al pelicanilor si am inceput sa "navighez" in directie opusa. Cine nu a fost prin pustietatile Dobrogei nu poate sa inteleaga ratacirea pe o campie ca o mare verde nesfarsita si sentimentul ca ai ajuns pe un alt taram.
       Norocul mi-a fost relieful valurit si limpezirea la un scurt moment a atmosferei astfel ca am putut sa regasesc directia pierduta.Altfel aventura mea cu ploaie, noroi si poate intuneric s-ar fi prelungit peste limita placerii.
       Pelicanii in zbor sunt iarasi o priveliste de neuitat.




 Planeaza usor ca intr-un vis si daca ii urmaresti te conduc spre peisaje rupte de realitate.Mi-a placut stolul care m-a condus spre insula Popina, insula misterioasa cu un nume si mai misterios, sugerand un altar al trecerii spre lumea de dincolo. 
   Totusi pelicanii raman pasari ale soarelui si cerului senin. Cine ii vede macar o data intr-un an si-a luat stropul de lumina si libertate pentru o buna perioada de timp.










August 2016, un grup de cca 50 pelicani comuni au sosit pe lacurile de la Dunarea Olteniei si au stat acolo cca 3-4 saptamani , alaturi de pelicani creti. Se vede bine in imagini diferenta dintre cele doua specii de pelicani, cei comuni ies in evidenta prin capul lor mai colorat, cu pielita roz in jurul ochiului si cu ciocul de un galben aprins.












2 comentarii:

  1. minunat articolul, mi a umplut ziua si inima de bucurie. nu am vazut niciodata un pelican dar tare sper sa ni se incruciseze drumurile curand :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! E foarte posibil sa intalniti cat de curand pelicani chiar daca nu mergeti in Delta. Asta vara i-am putut urmari si de pe soseaua spre Constanta sau din trenul spre mare, in zbor. Apar si pe multe lacuri din Baragan, de la Dunare, de cand nu mai sunt vanati, se afla sub stricta ocrotire si interdictie de impuscare, se inmultesc frumos si isi recapata raspandirea mai veche pe tot cursul Dunarii, pe lacurile de lunca si de campie.

      Ștergere