Translate

vineri, 15 februarie 2013

FORFECUTA (1) - Loxia curvirostra







         O pasare a padurilor de brad din zona inalta montana.Anul acesta am vazut-o abundent in Parang, semn ca brazii au fost incarcati de seminte.Daca productia de seminte de brad va fi scazuta la anul , si e posibil sa fie caci inregistreaza mari fluctuatii de la an la an, forfecutele isi vor gasi alte zone pe care sa le viziteze.

        O pasare ''cu capul in nori", asa cum sta ea mai ales pe varful brazilor uriasi, proiectata pe albastrul unui cer senin de la mare altitudine.










 In anumite zile de toamna, pe varfurile domoale ale Parangului se deschide o imparatie secreta a cerului senin si a ciripitului de forfecute. Toata valea e invelita intr-o patura compacta de nori insa drumul transalpin iti permite sa strabati in cateva minute aproape toate etajele climatice ale masivului. Pornesti pe abur si burnita pe langa stejari, muntele nici nu se zareste - pare inghitit in cele mai fioroase neguri .Ajungi pe o ceata de mister pe langa superba padure de fagi si mesteceni, si refaci din memorie imaginea ei de toamna invapaiata.


 Nici o creasta nu se zareste inca, ceata pluteste si se misca in spirale in jurul tau.

 Deodata pe deasupra a tot si a toate se asterne un cer senin, albastru intens - ai ajuns in varful muntilor, acolo unde doar brazii mai rezista in paduri ce par pustii si impenetrabile.




La marginea ultimilor brazi urmeaza nesfarsite pajisti, arse de toamna, cu cate un brad ratacit de ai lui si cu multi jnepeni.

Peisajul acesta ireal era insufletit in dimineata aceea de un ciripit intens de zeci,poate sute de forfecute.

       Multe lucruri interesante se scriu in carti despre forfecute. Se pare ca rezista in padurea de brazi si iarna si asta nu ar fi mare lucru dar se spune ca ar si cloci pe timp de iarna, fara sa-i pese de ger, daca are suficiente seminte de brad ca sa-i asigure caloriile. E o pasare rezistenta, demna de admirat. Eu nu am posibilitatea sa mai urmaresc forfecute in iernile dure de la altitudini de peste 1600 m.S-ar putea sa mai fie si acum in viscolele si nametii inalti care se aduna in Parang, poate chiar clocindu-si si hranindu-si puisorii.
        Sunt pasari frumoase la vedere, masculul are penajul cenusiu- roscat iar femela  cenusiu-verde-galbui.
 Ciocul lor este caracteristic, atat ca infatisare dar si ca utilitate.Varfurile ascutite si incrucisate ca cele ale unei foarfeci le ajuta sa scoata samanta comestibila din conurile de brad. Putine sunt pasarile care sunt specializate pe aceste conuri, nu prea are concurenta. Singurul impediment este productia insasi de seminte care este inconstanta de la un an la altul
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu